Oana Roman face orice să îl uite pe Marius Elisei. Cu ce bărbat misterios şi-a dat întâlnire vedeta

Ana Anitoiu 06.04.2021, 11:04

Oana Roman face orice să îl uite pe Marius Elisei. Vedeta și-a dat întâlnire cu un bărbat misterios, la scurt timp după ce a dezvăluit că fostul ei soț a început să o evite, chiar și atunci când este vorba despre întâlniri în interes profesional, deoarece a apărut o altă femeie în viața lui.

Cu ce bărbat misterios și-a dat întâlnire Oana Roman

Cu un look nou pentru care cei care o urmăresc au apreciat-o, Oana Roman și-a dat întâlnire cu un bărbat chipeș, pe care l-a numit ”prieten de o viață”. Cei doi s-au așezat unul lângă altul la o masă și s-au fotografiat zâmbind.

“E un prieten pe care pot conta oricând. Ne ştim de când aveam vreo 14 ani. Abia aştept să mă întâlnesc astăzi cu el, nu ne-am mai văzut de mult”, a spus Oana Roman, într-un Story, înainte de a se întâlni cu amicul ei.

Ghinion pentru Oana Roman

Totuși, cei care ar vrea să afle că între Oana Roman și bărbatul chipeș ar putea fi mai mult decât o prietenie vor avea parte de o dezamăgire. Amicul ei este însurat cu o femeie splendidă, model din Venezuela. Cei doi nu au rețineri în a-și face cunoscută dragostea pe care o împărtășesc în imagini și mesaje pe care le publică pe rețelele de socializare.

”Indiferent de ceea ce se petrece în lume – pandemie, uragan – dacă tu ești alături de mine totul este perfect. Te iubesc” și ”Puterea unui regat vine de la regele său. Puterea unui rege vine de la regina sa”, i-a scris splendida brunetă prietenului Oanei Roman, pe Instagram, în descrierea unor poze în care apare alături de soțul ei.

Oana Roman face orice sa il uite pe Marius Elisei. Cu ce barbat misterios si-a dat intalnire vedeta
Oana Roman si amicul ei

Oana Roman, despre Marius Elisei: ”Mă evită”

Se pare că deocamdată Oana Roman n-are noroc în dragoste, după ce s-a despărțit de Marius Elisei. Pe de altă parte, fostul ei soț are deja o nouă relație, motiv pentru care a început să o evite pe fiica lui Petre Roman, după cum a povestit chiar ea. Recent, vedeta s-a trezit cu un refuz din partea lui când i-a propus să meargă într-o vacanță alături de ea și de fiica lor, la dorința fetiței. Mai multe detalii, AICI!

”E ziua mea pe 13 aprilie, fac 45 de ani. Cu nebunia asta cu COVID-ul nu pot să fac nimic, petrecere. Așa că am zis să plec o săptămână în vacanță. Isa și-a dorit ca Marius să meargă cu noi în vacanță. Data trecută când am mers amândouă în vacanță, Isa l-a sunat că vrea ca data viitoare să vină și el cu noi. L-am sunat acum să vină cu noi că vrea Isa. A zis: «Nu vin». Nu e scump, e până în 500 de euro, sigur și-ar permite, la 5 stele, e un lux incredibil. Și aseară a fost la noi s-o ia pe Isa la el. I-am zis iar să vină și m-a refuzat. L-am întrebat: «Ai pe cineva?» Isa mi-a zis că ai avea mai multe. Și el mi-a zis: «Nu, am decât una singură»!”, a spus Oana Roman, recent, la emisiunea ”Xtra Night Show” de la Antena Stars.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI