O trupă celebră în anii 2000 cântă din nou. „Lumea ne știe versurile” (Exclusiv)

Ana Anitoiu 13.07.2022, 08:02
O trupă celebră în anii 2000 cântă din nou. „Lumea ne știe versurile” (Exclusiv)

O trupă celebră în anii 2000 cântă din nou în țară. Un membru al acesteia a dezvăluit că a avut deja câteva evenimente, de la începutul verii, și că oamenii pentru care a cântat încă știu versurile unor melodii ce făceau senzație în urmă cu două decenii.

Ce trupă faimoasă în anii 2000 cântă din nou

În ciuda faptului că în prezent, prioritățile pe plan profesional i s-au schimbat, membrul trupei a povestit că va cânta din nou la evenimente din țară, în această vară. Nu își va lua concediu, pentru că cea mai mare parte a timpului îi este ocupată de filmările pentru emisiunea „Prețul cel bun”, pe care o prezintă la Antena 1.

Liviu Vârciu, care făcea furori în anii 2000, cu L.A., a povestit că la concertele pe care le-a avut până acum cu trupa, oamenii au demonstrat că încă mai știu versurile unor melodii precum „Ochii tăi”. În plus, el și Aurelian Ciocan se pregătesc pentru două festivaluri importante.

„Fără vacanță în această vară. Filmez încontinuu. Avem și concerte cu L.A. În momentul în care cântăm Ochii tăi e nebunie. Avem evenimente, gen Nostalgia, apoi ne pregătim pentru festivalul de la Vâlcea. Facem repetiții, am avut și alte concert private. Lumea cântă cu noi, ne știu versurile”, a declarat Liviu Vârciu în exclusivitate pentru Playtech-Impact.

O trupa celebra in anii 2000 canta din nou
Liviu Varciu

Ce a fost nevoit să amâne Liviu Vârciu, din lipsa banilor

De asemenea, Liviu Vârciu a povestit că a fost nevoit să amâne un proiect, din lipsa banilor. Este vorba despre continuarea filmului „Zăpadă, ceai şi dragoste”, ce a ajuns în portofoliul celebrei platforme Netflix.

„Caut bani să-l pot face. Am terminat scenariul, am văzut locațiile, știm unde să filmăm. Mai am nevoie cam de 250.000 de euro pentru asta. Prima parte am făcut-o cu banii noștri, nu am luat nimic de la sponsori. Ne-am scos banii, ne-am plătit factura, dar nu prea au mai rămas.”, a spus artistul.

Liviu Vârciu a adăugat că vrea să câștige bani la cel de-al doilea film și a spus că își dorește să nu se oprească la partea a doua, ci să aibă suficiente fonduri încât să filmeze și partea a treia a comediei „Zăpadă, ceai şi dragoste”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...