O româncă stabilită în Turcia povestește coșmarul prin care a trecut: „Ușa de la sufragerie care s-a închis de la sine, atât de mare putere a avut cutremurul”

Elena Avramescu 07.02.2023, 15:14
O româncă stabilită în Turcia povestește coșmarul prin care a trecut: „Ușa de la sufragerie care s-a închis de la sine, atât de mare putere a avut cutremurul”

În Turcia sunt mulți români care locuiesc de ani de zile acolo, iar ieri au fost nevoiți să fugă din calea dezastrului. O femeie care are reședința la Adana, mai precis la 200 de kilometri de epicentru a declarat că mai multe localități întregi sunt la pământ iar clădirile noi, pentru care constructorii garantau că sunt 100% rezistente în fața acestor dezastre, sunt acum la pământ.

Mărturia unei femei care a asistat la cutremurul devastator din Turcia

Ana Maria Gunsel este o româncă stabilită în Adana, la 200 de kilometri de epicentru, care a vorbit a Digi FM și a spus că mai multe localități sunt acum la pământ.

Hathayul este Antakya și ăsta este un nume care este clar cunoscut de români, pentru că este zona din Turcia de unde, în România, vin fructele și legumele. E la pământ. Orașul nu mai există din ce vedem la televizor și de la prietenii cu care vorbim. Una dintre clădiri, am urmărit și eu azi de dimineață, a fost predată acum șase luni de zile.

Iar pe anunțul de vânzare scria că este o construcție rezistentă la cutremur. Legea spune că trebuie controlate aceste noi construcții când sunt făcute. Însă, cu stupoare aflăm, că acest lucru nu a fost făcut”, afirmă românca stabilită în Turcia.

Teoria pe care s-a bazat cercetătorul care a prezis cutremurul din Turcia. Ce a observat bărbatul cu trei zile înainte de catastrofă
Cutremur dupa cutremur, in Turcia si Siria. Foto: Twitter

Românca a mai mărturisit că în orașul în care locuiește un număr de 24 de clădiri s-au prăbușit. În plus, a fost nevoită să-și părăsească apartamentul în care locuia împreună cu soțul său. La fel s-a întâmplat cu foarte multe locuințe din alte localități, toate fiind abandonate.

„Dacă vorbim de al doilea cutremur, ieri pe la prânz eram în curtea cartierului în care locuim. Nu am putut să stăm în picioare, a trebuit să ne rezemăm de o balustradă, atât de puternic a fost. Primul cutremur ne-a prins în pat, dormeam, a durat o veșnicie. Avem norocul să locuim într-o clădire foarte zdravănă, bine făcută.

Un lucru care pe mine m-a șocat este ușa de la sufragerie care s-a închis de la sine, atât de mare putere a avut cutremurul. N-am intrat în casă de ieri noapte. Suntem la țară. Orașele mari din cele 10 județe afectate sunt orașe fantome la ora actuală. Poate că e bine că este așa, pentru că autoritățile se poate ocupa de operațiunile de salvare mai bine”.

În momentul în care a fost întrebată când plănuiește să se întoarcă în oraș, femeia a declarat că nu are de gând să facă acest lucru până când nu se termină replicile cutremurului.

„Pentru că aseară, la țară fiind, într-o casă pe pământ, fără etaj, ne-a prins o replică de 5,5 grade și nu am dormit în casă. Ne-am dus și ne-am culcat în mașină, în curte”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...