Tragedie în Timișoara, după ce o persoană fără adăpost a fost găsită carbonizată, în această dimineață, de către un echipaj al ISU Timiş, iar o alta are arsuri de gradul I la membrele inferioare şi superioare. Se pare că acestea s-au încălzit cu mijloace improvizate, iar din această cauză a pornit incendiul.
ISU Timiş a fost alertat în urma apelului pe SNUAU 112 să intervină la un incendiu de vegetaţie uscată şi gunoaie diverse. La ajungerea forţelor de intervenţie s-a constatat că incendiul se manifesta la un adăpost improvizat, de aproximativ patru metri pătraţi.
În urma incendiului au rezultat două victime, respectiv un bărbat de 42 de ani cu arsuri gradul I la membrele superioare şi inferioare şi o victimă, posibil de sex feminin, carbonizată, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, potrivit Agerpres.
Imediat după producerea tragediei, la locul intervenţiei s-a deplasat şi o ambulanţă SMURD cu trei subofiţeri, o ambulanţă SAJ cu medic, o autospecială de serviciu şi un ofiţer. Se pare că principala cauză a incendiului a fost folosirea unui mijloc de încălzire improvizat.
Şeful ISU Timiş, colonel Lucian Mihoc, a declarat săptămâna trecută că la nivelul instituţiei a fost întocmită şi transmisă procedura privind prevenirea deceselor prin hipotermie.
Principalele persoane vulnerabile sunt cele fără adăpost. În acest sens, patrulele efectuate de echipajele ISU Timiş se vor intensifica mai ales în locurile cunoscute a fi frecventate de astfel de persoane. Vom avea pregătite, împreună cu colegii de la Serviciul de Ambulanţă, ambulanţe de transport.
În funcţie de afecţiunile medicale ale persoanelor respective, vor fi transportate la UPU şi ulterior la adăpost sau direct la adăpostul pentru persoanele vulnerabile. Angajaţii noştri, dacă vor observa persoane fără adăpost, mai ales în cursul serilor, să apeleze numărul unic de urgenţă 112, ca mai departe să intrăm pe procedură pentru salvarea lor, a mai spus Lucian Mihoc, potrivit sursei citatea.