O nouă zi liberă pentru români. Elevii vor fi cei mai fericiţi, vor sta acasă

Badea Violeta, Camelia Moldoveanu 29.09.2021, 15:14
O nouă zi liberă pentru români. Elevii vor fi cei mai fericiţi, vor sta acasă

Vești bune pentru elevii din România. Data de 5 octombrie a devenit cunoscută ca Ziua profesorului și a Educaţiei, iar cursurile sunt suspendate, potrivit Ministerului Educației.

O nouă zi liberă pentru elevi şi profesori

Pe data de 5 octombrie este sărbătorită „Ziua profesorului și ziua mondială a educaţiei”. Astfel, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării a anunțat că orele de curs conform programului obişnuit vor fi suspendate.

„Prin prezență, vă reamintim, în vederea luării măsurilor legale ce se impun, că ziua de 5 octombrie (Ziua Mondială a Educației) este zi nelucrătoare,conform dispozițiilor art. 27 alin. (4) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivelul Grupului de unități al ISMB, înregistrat la Ministerul Delegat pentru Dialog Social cu nr. 881/29.11.2018”, a transmis Mihaela Ștefan, Inspector Școlar General.

Reprezentanții au mai anunțat că sindicatele din educaţie şi inspectoratele şcolare vor trebui să stabilească modul în care va fi marcată această sărbătoare în unităţile de învăţământ.

„Fiecare federaţie sindicală, în înţelegere cu inspectoratul şcolar stabileşte un program specific. Dar dacă vă uitaţi în structura anului şcolar 2016-2017 veţi vedea că şi pe 1 iunie şi de Ziua Educaţiei sunt activităţi în care nu se fac cursuri”, a precizat Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, conform rtv.net.

O noua zi libera pentru elevi si profesori
O noua zi libera pentru elevi si profesori
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Zile nelucrătoare în învățământ

În anul 2020, elevii și profesorii au avut un weekend prelungit, fiindcă data de 5 octombrie a picat într-o zi de luni. Potrivit, Contractului colectiv de muncă pentru învățământul preuniversitar, ziua de 5 octombrie în care se sărbătorește Ziua Mondială a Educației este considerată  zi nelucrătoare.

La rândul lor, sindicaliștii precizează că, data de 5 octombrie este zi liberă, deoarece este prevăzută în Contractul colectiv de muncă pentru învățământul preuniversitar, încheiat în urmă cu doi ani între Ministerul Educației și partenerii sociali. Iată ce zile mai sunt considerate nelucrătoare în învățământ, conform acelui document:

  • zilele de 1 și 2 ianuarie;
  • ziua de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
  • Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui;
  • prima, a doua zi și a treia zi de Paști;
  • ziua de 1 Mai – Ziua Internațională a Muncii;
  • ziua de 1 Iunie – Ziua Copilului;
  • prima și a doua zi de Rusalii;
  • ziua de 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
  • ziua de 5 Octombrie – Ziua Mondială a Educației;
  • ziua de 30 Noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României;
  • Ziua de 1 Decembrie – Ziua națională a României;
  • zilele de 25 și 26 decembrie;
  • două zile lucrătoare, pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestor culte;
Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...