În jur de 27 de persoane au fost rănite după prăbuşirea unei părţi a tribunelor dintr-un centru sportiv al unui oraş situat la vest de Cairo. Imediat după producerea tragediei, la faţa locului s-au deplasat 21 de ambulanţe, transferându-i pe răniţi la spitalele din apropiere, după cum a informat Ministerul Sănătăţii.
Tragedia s-a petrecut sâmbătă seara, la Centrul Sportiv Internaţional Hasan Mustafa, în oraşul 6 octombrie, localizat la aproximativ 40 de kilometri de capitala egipteană, acolo unde sute de spectatori asistau la un meci de baschet între două echipe locale.
„Conform unei numărători preliminare, 27 de persoane au fost rănite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Husam Abdelghafar.

În același timp, a ținut să precizeze că răniţii au suferit mai multe fracturi şi hemoragii, însă majoritatea sunt leziuni care nu le pun viaţa în pericol. În plus, 18 dintre aceştia au fost transferaţi la Spitalul Central al oraşului, iar restul de 9 la un spital din localitatea învecinată Sheikh Zayed.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Seventy-two fans were injured in a collapse of a sports stadium in the 6th of October city, Cairo, during a basketball game between Al ahly and Al Ittihad Alexandria.#Egypt | #مصر #الاهلي #الاتحاد pic.twitter.com/5XWrQl8hgM
— Egypt Today Magazine (@EgyptTodayMag) December 24, 2022
La scurt timp după acest incident nefericit, ale cărui cauze sunt încă necunoscute, ministrul Sănătăţii, Khaled Abdelghafar a dat ordine pentru a se ridica nivelul de pregătire în spitalele din apropiere şi a se oferi răniţilor cât de rapid posibil toate serviciile medicale şi de urgenţă.
În plus, presa locală a difuzat imagini cu prăbuşirea unuia din pereţii sălii de sport în care se desfăşura meciul de baschet dintre echipele Al Ahly şi Al Itihad din Alexandria.