O nouă grevă la Complexul Energetic Oltenia. Decizia a fost luată la o săptămână de la accidentul de la cariera Jilț Sud

Elena Avramescu 23.01.2023, 11:30
O nouă grevă la Complexul Energetic Oltenia. Decizia a fost luată la o săptămână de la accidentul de la cariera Jilț Sud

Decizie de ultimă oră luată astăzi de minerii din carierele Jilț Nord și Jilț Sud din Complexul Energetic Oltenia, care au decis să oprească lucrul, notează Gazeta de Sud. Această decizie a venit la aproape o săptămână de la accidentul de la cariera Jilț Sud, în care au murit trei muncitori.

Grevă spontană la Complexul Energetic Oltenia

Se pare că decizia a fost luată spontan, iar motivul l-ar reprezenta lipsa de măsuri convingătoare după accidentul grav produs la Cariera Jilț Sud.

În acest sens, minerii nemulțumiți de condițiile de lucru cer ca ministrul Virgil Popescu să vină la Mătăsari pentru a discuta cu ei. Aceștia se tem că în lipsa unor schimbări substanțiale, vor mai exista accidente de muncă dar și noi decese la Complexul Energetic Oltenia.

În cursul zilei de astăzi sunt așteptate noi decizii după tragicul accident de la cariera Jilţ Sud, în urma căruia au murit 3 persoane, prin urmare Virgil Popescu va cere schimbarea managerului Complexului Energetic Oltenia, dar și a finului președintelui CJ Gorj (PSD), potrivit Libertatea.

Mai precis, Virgil Popescu va cere schimbarea din funcție a preşedintelui Comitetului Director al Complexului Energetic (CE) Oltenia, Daniel Burlan, decizie luată după finalizarea raportului preliminar de control. Burlan afirmase după accidentul de la mina din Gorj că el „nu poate fi de vină” pentru tragedie și că nu își va da demisia.

Fotoliul de ministru al lui Virgil Popescu, in pericol dupa tragicul accident de la cariera Jilt 
Ministrul Virgil Popescu

În urma traficului accident când 25 de muncitori s-a răsturnat, marți, 17 ianuarie, la cariera Jilț Sud, din Complexul Energetic Oltenia, trei oameni, în vârstă de 29, 38 și 48 de ani, au murit, iar alți 10 au fost răniți.

Din primele verificări ale poliţiştilor s-a constatat că autoutilitara a căzut în gol aproximativ trei metri. Poliţia a deschis dosar pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

În cursul zilei de ieri, PSD-istul Cosmin Popescu a solicitat demisia ministrului Energiei, acuzându-l că nu are nici cel mai mic interes cu privire la ce se întâmplă cu Gorjul, astfel că se folosește de accidentul de la cariera Jilț pentru a se preface că îi pasă de oamenii din CE Oltenia.

„Bună dimineața dragii mei minieri de la Cariera Jilț Nord asa vreau sa fiți unități dați jos pe jeguri de oameni care conduc complexul energetic Oltenia începând cu Virgil Popescu și Daniel Burlan pana la șefii ceo care conduc compania și carierele niște jeguri de oameni au murit 3 muncitori și ei în continuare vor sa joace cu bocancii pe voii felicitări faceți pentru cei 3 muncitori Dragoș. Gheorghe. Costi Dumnezeu sa ii odihnească în pace”, a scris un internaut pe Facebook.

Însă asta nu este tot, deoarece și liderul PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, solicită ca Virgil Popescu să demisioneze.

„Demisia este un act de onoare și un exemplu de urmat de către toți care se fac vinovați de ceea ce se întâmplă în activitatea minieră din cadrul Complexului Energetic Oltenia, de la cei care conduc Ministerul Energiei, până la ultimul angajat al companiei care are putere de decizie, numit doar pe criterii politice de PNL”, au spus aceștia.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...