O nouă fabrică în România, sute de locuri de muncă disponibile cu salarii generoase: produce piese pentru Volkswagen

Gabriel Peneș 20.04.2023, 11:27
O nouă fabrică în România, sute de locuri de muncă disponibile cu salarii generoase: produce piese pentru Volkswagen

România se dovedește atractivă pentru o serie de investitori. Astfel, o mare firmă asiatică va deschide o nouă fabrică în țara noastră, în județul Hunedoara, lucru ce va genera sute de locuri de muncă disponibile cu salarii generoase. Compania va produce aici piese pentru Volkswagen.

O nouă fabrică în România, sute de locuri de muncă disponibile cu salarii generoase

O companie chinezească va investi în România. Astfel, o nouă uzină se va deschide în următoarea perioadă în parcul tehnologic din comuna Băcia, în apropiere de orașul Simeria (jud. Hunedoara). Investiția chinezească va crea pentru început aproximativ 400 de locuri de muncă în zonă, cu promisiunea extinderii, după cum se arată în comunicatul Consiliului Județean Hunedoara, conform Agerpres.

O delegaţie formată din reprezentanţii companiei chineze KSHG Auto Harness GmbH, cei ai unei bănci chineze, ai parcului tehnologic CT Park II Deva şi ai Primăriei Băcia a fost primită, miercuri, de preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

„Am fost informat despre intenţiile companiei chineze de a deschide în cel mai scurt timp, la Băcia, o linie de producţie care va asigura piese şi componente auto pentru Grupul Volkswagen. Este pentru prima dată în ultimii şase ani când producătorul de automobile german este interesat de cooptarea unui nou furnizor. Investiţia companiei chineze de la Băcia, care va deveni funcţională în cadrul CT Park II, va asigura în prima etapă de funcţionare aproximativ 400 de locuri de muncă”, a precizat Laurenţiu Nistor, citat în informarea de presă transmisă de CJ Hunedoara.

O nouă fabrică în România, sute de locuri de muncă disponibile cu salarii generoase: produce piese pentru Volkswagen
Reprezentanții companiei chinezești s-au întâlnit cu șefii CJ Hunedoara pentru a pune la punct detaliile investiției în noua fabrică de la Băcia, unde vor fi produse piese pentru Volskswagen

Produce piese pentru Volkswagen

Potrivit acestuia, judeţul Hunedoara este atractiv pentru investitorii străini datorită forţei de muncă disponibilă, infrastructurii de transport şi poziţionării geografice. Valorea investiției nu a fost menționată, deocamdată.

„Sunt avantaje de care, dacă cei interesaţi vor ţine cont, numărul celor care vor investi în deschiderea de noi unităţi de producţie va creşte. Dezvoltarea infrastructurii rutiere şi de utilităţi, concomitent cu adaptarea programelor de studii în acord cu cererea de pe piaţa forţei de muncă, vor contribui la creşterea nivelului de atractivitate al judeţului Hunedoara pentru noi investiţii”, a mai afirmat preşedintele CJ Hunedoara.

Kunshan Huguang Automotive Electric Co., Ltd. este o companie privată înființată în 1988. Aceasta este specializată în dezvoltarea și producția de cablaje de înaltă și joasă tensiune pentru autovehicule.

La bază, KSHG are sediul în Zhangpu, orașul Kunshan, deși în ultimele decenii și-a construit unități de producție în mai multe orașe din China. Cele mai important contracte ale companiei sunt cu SAIC și FAW, parteneri Volkswagen din China, dar și cu Daimler – Mercedes.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....