Românii se pare că nu vor scăpa încă de ploi și vreme rea, după ce Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, o nouă avertizare cod galben de ploi torențiale și furtuni pentru 19 judeţe. Acestă nouă avertizare de vreme rea va intra în vigoare de miercuri, de la ora 12.00 și este valabilă până la ora 21.00. Vedeți în rândurile de mai jos unde vor cădea ploi însemnate cantitativ.
Administrația Națională de meteorologie a emis recent o nouă avertizare cod galben de vreme rea. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat în Carpații Meridionali, local în Moldova, precum și în nordul Munteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantităţile de precipitații vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp.
Sunt vizate de avertizarea cod galben de ploi județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Covasna, Brașov, Vâlcea, Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinți și Caraș-Severin.
Ploi torențiale vor cădea pe arii restrânse și în centrul și sud-estul țării, precum și în restul zonelor montane, mai spun meteorologii.

Conform prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie, în București vremea va fi caldă, miercuri, însă după-amiaza și seara cerul se va înnora și vor apărea condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 30-31 de grade.
Veștile proaste pentru populație, dar excelente pentru agricultori nu se opresc aici, deoarece de vineri revin ploile torențiale în toată țara, după cum avertizează meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie, care au emis prognoza pe următoarele zile.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Astfel, am aflat că joi temperaturile cresc. Meteorologii anunţă vreme frumoasă şi călduroasă, cu precădere în zonele de câmpie, chiar disconfort termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse ploi de scurtă durată şi descărcări electrice, după-amiaza şi seara îndeosebi în zonele de deal şi de munte, iar noaptea în regiunile vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 33 grade Celsius, iar cele minime între 9 şi 19 grade Celsius, uşor mai mari pe litoral. În Capitală se anunţă maxime de 32 grade Celsius.
Vineri, ploile revin pe întreg teritoriul țării noastre. Regimul termic va fi caracterizat de valori comparabile cu cele din intervalul anterior, dar gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare din a doua parte a zilei, când la deal şi la munte, local în centru şi pe arii restrânse în restul teritoriului vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 33 grade Celsius, iar cele minime între 10 şi 21 grade Celsius. În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara când vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 31 grade Celsius, iar cea minimă de 18 grade Celsius.