O nouă arestare în cazul asasinării președintelui din Haiti. Cine este cel reținut și unde a fost prins

Beatrice Dumitru 04.01.2022, 13:47
O nouă arestare în cazul asasinării președintelui din Haiti. Cine este cel reținut și unde a fost prins

Președintele din Haiti, Jovenel Moise, a fost asasinat în vara anului trecut în propria casă. De atunci, autoritățile încearcă să-i prindă pe vinovați, dar nimeni nu a fost inculpat sau condamnat până acum. Autoritățile din Panama au arestat o persoană urmărită în anchetă.

O noua arestare în cazul asasinării președintelui din Haiti

Jovenel Moise a fost ucis de un comando format din 26 columbieni și doi haitieni cu cetățenie americană, după ce au luat cu asalt reședința acestuia din Port-au-Prince. Premierul de atunci din Haiti spunea că președintele a fost asasinat pentru că „se lupta cu oligarhii din țară”. Jovenel Moise a ajuns la conducerea statului Haiti în anul 2017.

La șase luni de la crimă, nimeni nu a fost inculpat sau condamnat, deși autoritățile i-au identificat pe unii dintre suspecți. Luni, în Panama, a fost arestat un fost membru al armatei columbiene căutat pentru audieri, au precizat surse apropiate anchetei. Mario Antonio Palacios, în vârstă de 43 de ani, a fost reținut în timpul unei escale a unui zbor cu care era deportat din Jamaica în Columbia, au spus sursele, citate de Reuters.

O nouă arestare în cazul asasinării președintelui din Haiti. Cine este acesta
Suspecți în cazul asasinării lui Jovenel Moise.

Autoritățile haitiane l-au acuzat pe Palacios că face parte dintr-un grup de mercenari care l-a asasinat pe Moise, într-un atac în care a fost rănită și soția sa. Lui Palacios i s-a cerut să se îmbarce de bună voie într-un zbor către Statele Unite. În cazul în care s-ar opune, oficialii panamezi au spus că vor activa o notificare a Interpol, emisă de SUA, care se adaugă celei emise deja de Haiti. Până acum nu este clar dacă Palacios a plecat în Statele Unite.

Premierul haitian, vizat de o tentativă de asasinat pe 1 ianuarie

O înregistrare video furnizată Reuters arătat doi agenți de imigrație escortând un bărbat, a cărui față nu se vede, și pare a fi pe aeroportul din Panama. De asemenea, canalul de televiziune columbian Noticias RNC a informat despre reţinerea lui Mario Antonio Palacios, în Panama.

Premierul statului Haiti, Ariel Henry, a fost și el vizat de o tentativă de asasinat chiar în prima zi a noului an, în timpul unei ceremonii pentru marcarea a 218 ani de la proclamarea independenţei țării. „Bandiţi şi terorişti” au încercat să îl împuşte, a transmis guvernul haitian. O persoană a fost ucisă, iar alte două au fost rănite în atac.

Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...