O nouă amendă pentru români. Pentru ce greşeală banală vor fi acum taxaţi cu până la 500 de lei cetăţenii

Stan Filon 19.04.2021, 09:30
O nouă amendă pentru români. Pentru ce greşeală banală vor fi acum taxaţi cu până la 500 de lei cetăţenii

Celebrele fotografii cu porumbeii din centrul orașului Timișoara se pare că vor deveni istorie, dacă un proiect de lege va intra în vigoare. Iubitorii de animale sunt cu adevărat scandalizați, deoarece vor fi amendați drastic, dacă vor mai face ce le place.

O nouă amendă pentru românii din Timișoara

Un proiect inițiat de consilerii locali USR PLUS interzice oamenilor să mai hrănească porumbeii și câinii de pe stradă. Amenzile cuprinse în proiectul respectiv sunt unele destul de mari, iar iubitorii de animale se simt nedreptățiși. Amenzile pentru hrănirea porumbeilor sau a câinilor vagabonzi sunt cuprinse între 250 și 500 de lei.

Potrivit inițiatorilor acestui proiect de lege, animalele nu ar trebui hrănite în spațiul public, din motive de igienă. Cei care au inițiat proiectul controversat sunt consilierii locali Răzvan Stana şi Rodica Militaru, care au recunoscut că s-au inspirat din legile mai multor țări. ”În Ungaria, în parcuri este interzisă hrănirea, iar amenzile sunt undeva până la 200 de euro. Parisul a angajat păsări de pradă care să facă un control al porumbeilor. Londra interzice, Viena interzice, Helsinki. Dacă noi vom încerca să îi hrănim, ei nu vor muri de foame.

O noua amenda pentru romanii din Timisoara
O noua amenda pentru romanii din Timisoara

”Porumbeii sunt şi purtători de diverse boli”

Ei îşi vor găsi resursele necesare acolo unde sunt acum. Nu este ok să hrăneşti porumbeii. Resturile care rămân atrag şoareci, atrag şobolani. Porumbeii sunt şi purtători de diverse boli, chiar transmisibile la om, cum este psitacoza, o boală destul de gravă. Ideea este nu de a porni o acţiune împotriva porumbeilor, ci de a controla lucrurile. Iniţiativa a pornit de la iniţiativa Direcţiei de Mediu din primărie de a controla acest lucru, iar noi am fost de acord”, a declarat Răzvan Stana, potrivit expressdebanat.ro.

Rodica Militaru a inițiat proiectul respectiv cu gândul la fațadele clădirilor și la statui. ”Aceşti porumbei cu excrementele lor distrug faţadele clădirilor, distrug statuile. Vedeţi că au fost renovate multe clădiri frumos, în centru, clădirile acestea cum vor arăta până în 2023? Dar nu se pune problema de a nu fi hrăniţi deloc aceşti porumbei. Ei au sursă de hrană într-un oraş ca Timişoara. Dacă ei nu mai au sursă de hrană, constant, în centru, cu sacul, sau pâine aruncată, pâinea care e foarte nesănătoasă pentru nutriţia porumbeilor, ei se vor răspândi în parcuri”, a explicat Rodica Militaru.