Actrița Rona Hartner, în vârstă de 48 de ani, a recunoscut că iese la protestele anti-restricții organizate în Franța în fiecare seară! Vedeta deplânge situația economică a vedetelor din România și a lumii artelor, în general, dar l-a dat de gol și pe Pepe!
Rona Hartner, în vârstă de 48 de ani, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Impact.ro, în care a vorbit despre situația sanitară alarmantă cu care se confruntă omenirea, dar și despre ce înseamnă pandemie în Franța, unde vedeta este stabilită, chiar pe Coasta de Azur.
“Să nu credeţi că din punct de vedere al evoluţiei bolii situaţia e mai bună în Franţa. Nici pomeneală! Am intrat iar într-un fel de carantină şi nu mai putem ieşi ziua decât pe o distanţă maximă de 10 kilometri, în raport cu domiciliul. Iar noaptea avem carantină. Nu mai poţi ieşi decât cu motive de viaţă şi de moarte, cum le numesc eu! Pe de altă parte, şcolile s-au închis şi aici, iar fiica mea a trebuit să renunţe la o excursie în Bretania, stabilită cu ceva timp înainte”, ne-a declarat Rona Hartner.
Vedeta a spus că artiștii din Franța au fost ajutați, din punct de vedere material. Sumele nu au fost însă mari. Rona l-a dat exemplu în România pe Pepe, care susține concerte online, la care invită actori renumiți, dar li la început de drum.
“Artiştii din Franţa au primit un sprijin financiar din partea statului. Eu, spre exemplu, am avut concerte online şi fiindcă am apelat doar la muzica mea, fără cover-uri, am primit nişte bani. Nu mulţi, dar am primit! La Bucureşti nu se întâmplă asta. Pepe, spre exemplu, îl văd că se chinuie pe nimic. Iar asta îţi lasă un gust amar!
Industria ospitalităţii la noi e grav afectată. Cred că se va pierde arta de a trăi, de altădată, de a savura viaţa şi mâncarea aşa, cum eram obişnuiţi până acum doi ani. Dar nenorocirea care se adaugă constă în lipsa banilor. Dacă te loveşte o asemenea pandemie, eşti obligat să-ţi închizi afacerea, iar statul ridică din umeri, atunci îi înţeleg pe cei ce ies în pieţe, la proteste!”, a spus Rona Hartner.
Rona Hartner nu a stat deloc pe gânduri atunci când a văzut că oamenii nemulțumiți au ieșit să protesteze în stradă. Cel mai apropiat oraș de locuinșa sa este Toulon, așa că acolo merge ori de câte ori poate. ”Trebuie să arătăm şi că ne-am săturat de situaţia asta, deşi nu cred că vom scăpa prea curând de pandemie. Protestăm, dar o facem cu masca pe figură şi respectând cât mai multe reguli!”, a mai spus îndrăgita vedetă.