O fetiță de șase ani a căzut din telescaun. Momente îngrijorătoare astăzi la munte, după ce un de 6 ani a căzut din telescaun în timp ce se afla pe domeniul schiabil din Sinaia, în jurul orei 12.00, la faţa locului fiind solicitat să intervină un elicopter SMURD.
Conform datelor comunicate de Primăria Sinaia, fetița ar fi căzut de la aproximativ 4 metri în zona Valea Soarelui, fiind însoțită la acel moment, în telescaun, de adulţi. Din primele date furnizate, se pare că starea copilului este bună, însă la faţa locului a fost solicitată intervenţia elicopterului pentru transportarea acestuia la spital în vederea investigaţiilor medicale.
Fetița, în vârstă de 6 ani, a fost recuperată iar în prezent se află la cabinetul Salvamont de la Cota 1400. Conform primelor informații transmise de autorități, rănile suferite de copil nu îi pun viața în pericol. Se pare că fetița se afla în timpul antrenamentului de schi cu lotul Clubului Carpaţi Sinaia, potrivit reprezentanţilor Primăriei.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal, cercetările fiind efectuate pentru vătămare corporală din culpă, după cum au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.
Se pare că salvamontiștii din Sinaia nu au timp de pierdut. În urmă cu câteva săptămâni, salvamontiștii l-au căutat vreme de o oră și jumătate pe un turist, însă unde și cum l-au găsit a fost de necrezut. Se pare că bărbatul se afla în stare de ebrietate atunci când a fost descoperit. După ce l-au căutat după aproape două ceasuri, reacția salvatorilor atunci când l-au ridicat a fost una inedită. Întâmplarea a fost povestită pe pagina lor oficială de Facebook.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Unele cazuri au doza lor de amuzament și hazard. Ieri suntem solicitați să intervenim pe pârtia Variantă deoarece este o persoană care nu se simte bine. Ne echipăm, ne urcăm pe snowmobil, dăm drumul la alarmă, ajungem în zonă, ne uităm, nimic… totul alb. Continuăm să-l căutăm inclusiv în afara pârtiei, tot nimic…. După o oră şi jumătate îl descoperim dormind, acoperit complet de zăpadă, în apropierea locului indicat… Starea de sănătate: Bună, un pic obosit şi dezorientat…”, au scris salvamontiştii din Sinaia pe pagina de Facebook a instituţiei, sub titlul „Jurnal de salvator”