O femeie va fi executată pentru prima dată după anul 1953, adică după aproape șapte decenii, la decizia autorităților federale din Statele Unite ale Americii. Deținuta din statul american Indiana a comis o crimă oribilă, ce întrece multe dintre scenariile filmelor de groază. Deși i-au găsit circumstanțe atenuante, avocații ei n-au putut să o salveze de condamnarea la moarte.
Criminala Lisa Marie Montgomery are 52 de ani. Femeia avea vârsta de 32 de ani și trăia în Melvern, Kansas, în 2004, când a devenit un monstru. A început să vorbească pe internet cu Bobbie Jo Stinnett, o tânără însărcinată în opt luni, din Missouri, care avea să devină victima ei. Pretextul era intenția ei de a cumpăra un pui de câine de la canisa pe care victima o avea alături de soțul ei, la locuința lor.
În discuțiile pe care le-a avut cu victima, înainte de crimă, Lisa Montgomery a pretins că era și ea însărcinată. Odată ajunsă în locuința lui Bobbie Jo Stinnett, femeia a sugrumat-o, de la spate, până când tânăra a leșinat. Apoi, a luat un cuțit de bucătărie și i-a scos copilul din pântece. Stinnett s-a luptat pentru viața ei, dar în zadar. Criminala a sugrumat-o din nou și a fugit cu fătul. Victima a fost găsită de mama ei, într-o baltă de sânge.
Lisa Montgomery, născută pe 27 februarie 1968, ar fi fost abuzată sexual de tatăl ei vitreg, timp de mulți ani. Ar fi încercat să evadeze, consumând alcool. După ce a împlinit vârsta de 14 ani, mama ei a descoperit totul, dar în loc să o protejeze, a amenințat-o cu un pistol. Apoi, criminala s-a măritat, la vârsta de 18 ani, ca să scape de acel coșmar. Însă, mariajul s- dovedit unul toxic. La fel și o a doua căsnicie.

Înainte de a suferi o procedură de legare a trompelor, în anul 1990, Lisa Montgomery a născut patru copii. După acea intervenție chirurgicală, femeia a pretins că este însărcinată, de mai multe ori, după cum au spus ambii bărbați care au fost căsătoriți cu ea. Avocații ei au spus că Montgomery are probleme psihice, din cauza bătăilor pe care le-a primit în copilărie, și că, de aceea, nu ar trebui să fie condamnată la moarte.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]După crima oribilă pe care a comis-o Lisa Montgomery, chiar în locuința victimei, copilul pe care l-a scos din pântecele tinerei a ajuns în custodia tatălui său. La aproximativ 16 ani de la tragedie, criminala va fi executată cu o injecție letală, în statul american Indiana, pe data de 12 ianuarie 2021.
Ultima femeie care a fost executată de guvernul american a fost Bonnie Heady, care a murit într-o cameră de gazare, în Missouri, în anul 1953. Anul trecut, administrația Trump a transmis că va lua execuțiile federale. În sistemul de justiție american, infracțiunile pot fi judecate în instanțe federale, la nivel național, sau în instanțe de stat, la nivel regional.