O femeie din Botoșani a murit în timpul unei partide de amor. Cum s-a putut întâmpla asta
Scene incredibile în noaptea de duminică spre luni, în Botoșani, după ce o femeie în vârstă de 44 de ani a murit în condiţii misterioase. Incidentul nefericit s-a petrecut la Dracşani, comuna Suliţa, iar cel care a anunțat autoritățile a fost chiar concubinul femeii.
O femeie din Botoșani a murit în timpul unei partide de amor
Bărbatul a spus că atunci când ar fi ajuns acasă ar fi surprins un bărbat care o abzua sexual pe partenera lui de viaţă, aşa că nu a stat pe gânduri și a fugit imediat să anunţe poliţia. Însă când s-a întors la domiciliu a găsit-o pe femeie fără suflare.
În scurt timp a ajuns la fața locului și o ambulanţă, însă echipajul nu a pututsă facă nimic altceva decât să constate decesul femeii.
A fost aplicat protocolul de urgență. Din păcate, nu s-a putut face decât constatarea decesului. Femeia nu prezenta urme de violență, însă era evident un raport sexual recent, a declarat un asistent din cadrul SJA Botoșani.
La scurt timp după, poliţiştii au putut să vorbească cu concubinul femeii, iar acesta le-a mărturisit că și-a găsit partenera goală în pat, cu fața în sus. Criminaliştii au ajuns rapid la fața locului și au prelevat probele necesare, iar corpul neînsufleţit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală.
Prin urmare, poliţiştii au deschis o anchetă, iar acum aşteaptă raportul medicilor legişti pentru a afla cauza morţii.
Știre în curs de actualizare