O celebră bancă din România își schimbă numele. Urmează să pună și tricolorul pe siglă

27 02. 2023, 17:20

Schimbare importantă la una dintre cele mai importante instituții bancare de la noi din țară. Începând cu luna mai a acestui an, banca de stat EximBank va avea altă denumire, după ce, recent, a încheiat o fuziune și a devenit bancă universală. Va avea și tricolorul pe siglă!

EximBank își va schimba numele

La finalul anului trecut, „Banca de Export Import a României – EximBank S.A.” a fuzionat cu Banca Românească, entitate deținută în prealabil de grecii de la National Bank of Greece, care a fost apoi absorbită de banca de stat.

Acum, însă, EximBank vrea să valorifice denumirea Băncii Românești, și să o includă într-o nouă titulatură. Astfel, începând cu 10 mai 2023, numele instituției va deveni Exim Banca Românească S.A..

Totodată, a fost luată în calcul și modificarea siglei. Actuala, colorată în verde și albastru, datează din 2007, cu o ușoară modificare în 2017. Următoarea va avea culorile tricolorului.

„Emblema băncii este formată din numele băncii – Exim Banca Românească – și un element grafic figurativ. Cuvântul „Exim” este scris într-o grafie specială de culoare albastră, având litera „E” scrisă cu majuscule și litera „x” în trei culori – partea stângă albastru, dreapta sus galben și dreapta jos roșu.

Sub cuvântul „Exim”, pe toată lungimea acestuia este înscris, cu litere mai mici, expresia „Banca Românească”, cu majusculă la începutul cuvintelor, în culoarea albastră.

Elementul figurativ este plasat în stânga numelui și reprezintă un pătrat cu colțuri rotunjite, poziționat romboidal, cu laturile de culoare albastră, în interiorul căruia sunt amplasate trei săgeți tricolore (albastru, galben, roșu) pe fundal alb. Emblema Băncii este prezentată în forma grafică prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul Statut.”, se arată scris în document, potrivit profit.ro.

EximBank a fuzionat cu Banca Românească

A cumpărat Banca Românească în 2020

Banca de stat EximBank a cumpărat Banca Românească de la grupul grecesc NBG în anul 2020, pentru suma de 284 de milioane de lei, ce a  inclus și restituirea unui împrumut subordonat de 65 de milioane de euro. Exim a plătit pentru activul net al Băncii Românești mai puțin decât valoarea nominală, făcând profit din achiziție.

Dacă înainte de fuziune instituția se ocupa exclusiv cu finanțarea companiilor și cu emiterea de scrisori de garanție, fiind și agent al statului în diferite programe, Exim a intrat acum și pe piața clienților retail.

În 2021, banca a înregistrat un profit net de 32,5 milioane de lei la nivel individual, dublu față de anul precedent, și de 53,4 milioane de lei la nivel consolidat (incluzând și rezultatele Băncii Românești).

Citește și: Banca Transilvania face anunțul, e fără precedent: ce s-a întâmplat cu banii gigantului, cu profitul