EXCLUSIV

O celebră artistă din România, decisă să își refacă viața după ce a fost batjocorită de fostul iubit EXCLUSIV

Oana Pascaru 19.08.2021, 16:40

“După furtună vine și soarele”, a declarat îndrăgita cântăreață de muzică ușoară, Alessia, pentru impact.ro, referindu-se la scandalul prin care a trecut cu tatăl copilului lor, dar și cu părinții lui.

“După furtună vine și soarele”

Alessia și Ionuț s-au iubit pătimaș timp de unsprezece ani! Cei doi credeau că o să îmbătrânească împreună, așa că au luat decizia de a devenit în 2017 părinții unui băiețel ce s-a născut perfect sănătos. Însă, lucrurile au degenerat odată cu trecerea timpului între cei doi.

Potrivit declarațiilor publice făcute de Alessia, se pare că tânărul devenise violent verbal cu ea și că în același timp avea și o relație în paralel cu o altă femeie, lucru ce a determinat definitiv separarea celor doi.

Despărțirea a fost una cu scandal mai ales că la mijloc este un copilaș, micuțul Alvin.

„Am venit la București să îmi iau copilul. M-au batjocorit, a coborât tatăl lui. Mi-a arătat dosul, om la 60 de ani. Am plecat așa cum am venit și peste trei zile m-am întors să-mi iau copilul. A coborât mama lui cu Alvin, am deschis ușa, am ieșit să-l iau în brațe, dar aceasta mi l-a smuls din brațe. Copilul urla.

L-a strigat pe soțul ei, a venit, m-a strâns de gât. Mi-am pierdut cunoștința. Trăgea de copil ca de un ursuleț de pluș, efectiv. Când a văzut că nu scapă de mine, femeia l-a tras efectiv de șolduri și s-a trântit efectiv pe asfalt cu el”, a declarat Alessia într-un interviu acordat pentru emisiunea TeoShow de la Kanal D.

O celebră artistă din România, decisă să își refacă viața după ce a fost batjocorită de fostul iubit
O celebră artistă din România, decisă să își refacă viața după ce a fost batjocorită de fostul iubit

Dispusă să își refacă viața

Ei bine, în urma acestor declarații făcute de vedetă, reporterii de la Impact.ro au stat de vorbă cu vedeta și au aflat că aceasta vrea să treacă peste tot acest incident și pe viitor să își refacă viața sentimentală:

“Acele clipe negre din viața mea am reușit să le depășesc odată cu trecerea timpului. Nu mi-a fost deloc ușor. Acum sunt foarte bine. Țin legătura cu tatăl copilului, normal, pentru binele micuțului. În perioada aceasta este cu el în vacanță. Avem un copil de crescut împreună, trebuie să fim maturi amândoi. Vreau să îmi refac viața. Sunt o femeie plină de viață, îmi doresc o familie cu un alt bărbat, am tot viitorul înainte. Însă, nu acum, momentan nu sunt disponibilă pentru că acum sunt o femeie rece”.

Pe lângă toate aceste probleme din viața sa, cântăreața ne-a spus că se bucără de faptul că domeniul artistic și nu numai începe să își revină încetul cu încetul:

“În timpul liber ies cu prietenii, râdem, glumim, mergem și mâncăm, mergem la un film la cinematograf. Sunt ok acum cu mine. În perioada aceasta am scris și șapte piese printre care una poartă titlul “Ai tupeu”, o să urmeze și videoclipurile lor, însă, încetul cu încetul. Sper să lansez în perioada următoare câte o piesă cam la o lună și jumătate. Am început și concertele. M-am uitat pe agendă și pe 28, luna aceasta, am la Deva, pe 4, luna viitoare, la Herculane și tot așa”.

Urmăriți Impact.ro și pe