O băutură celebră în România se va vinde și la New York. Începe fabricarea în America

Stan Filon 30.03.2022, 08:46
O băutură celebră în România se va vinde și la New York. Începe fabricarea în America

Cel mai mare producător de băuturi spirtoase din România, Alexandrion Grup România, vrea să cucerească America! Compania vrea să deschidă o distilerie în statul New York, la finalul anului viitor, cu o investiție care într-un final va depăși 120-130 de milioane de euro. Președintele companiei este destul de supărat, deoarece costul fabricii sale a crescut din cauza războiului din Ucraina.

Alexandrion vrea să cucerească America

Alexandrion Grup România este pregătită să cucerească Statele Unite ale Americii cu produsele lor care în România se vând foarte bine. Costul inițial al fabricii din America era undeva la 100 de milioane de dolari, însă afaceriștii se pare că au majorat nejustificat prețul la metale, preferând să dea vina pe război. Cel puțin așa susține Nawaf Salameh, preşedinte fondator Alexandrion Group.

„Sperăm că la anul, spre sărbătorile de iarnă, să-I dăm drumul. Dacă nu ne încurcă acest… unii vor să facă profit pe urma războiului din Ucraina. Toată lumea caută scuze să crească preţul, am acceptat creşterile de preţ la anumite metale şi mi-au promis partenerii mei care se ocupă de acest proiect că la anul va fi gata, dacă nu se mai întâmplă o şmecherie, să mai retragem produse de pe piaţă. Sper la anul să fie gata”, a declarat pentru News.ro Nawaf Salameh, preşedinte fondator Alexandrion Group.

Alexandrion vrea sa cucereasca America
Alexandrion vrea sa cucereasca America

Războiul vine cu adevărate provocări

Președintele companiei mai spune că întâmpină și alte probleme, pe lângă creşterile de preţ la inox și cupru. Este destul de nemulțumit și de furnizorii care întârzie livrările. Nawaf Salameh s-a convins că astfel trebuie să scoată în buzunar mai mult cu 20-30%, față de planul inițial.

„Noi, pentru distilerie, am alocat iniţial 100 milioane dolari, bani ce urmau a fi investiţi în cinci ani de zile. Până acum s-a investit în jur de 10 milioane dolari şi urmează să mai fie investiţi în jur de 40 milioane dolari. La cei 40 milioane dolari care trebuie alocaţi, deja avem o creştere în jur de 20%, dacă nu mai mult. Vor fi în jur de 50 milioane dolari. Programul merge mai departe. Nu ne ajung 100 milioane dolari, va fi în jur de 120-130 milioane dolari”, spune Nawaf Salameh, care precizează că aceste creşteri de preţ ale metalelor au fost artificiale.

Alexandrion Group este lider în producţia şi distribuţia băuturi spirtoase şi vinuri din România şi foarte curând vrea să ajungă să vândă anual peste 40 de milioane de sticle de whiskey în Statele Unite ale Americii.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...