O adolescentă de 15 ani a murit, iar alți 4 tineri au ajuns la spital după ce au intrat cu mașina într-un copac

Alexandrina Toader 15.11.2021, 10:54
O adolescentă de 15 ani a murit, iar alți 4 tineri au ajuns la spital după ce au intrat cu mașina într-un copac

O adolescentă de 15 ani și-a pierdut viața, iar alți 4 au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a lovit un copac și un stâlp. Totul s-a întâmplat într-o localitate din județul Dolj, iar la volan se afla o tânără în vârstă de 20 de ani.

O adolescentă de 15 ani a murit, iar alți 4 tineri au ajuns la spital

Accicdentul a avut loc duminică spre luni, cu puțin după ora 1:00, în localitatea Întorsura din județul Dolj. În mașină se aflau 6 persoane, toate cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani, iar la un moment dat, tânăra care conducea autoturismul a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de un copac și un stâlp.

La locul evenimentului au fost mobilizate forțe de intervenție atât pentru descarcerare, cât și pentru acordarea asistenței medicale de urgență constând în o descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ. Ajunse la fața locului, au constatat că este vorba de un autoturism care a părăsit partea carosabilă.

Au fost identificate șase victime, patru au avut traumatisme ușoare, o persoană nu are nimic și o persoană de sex feminin era în stop cardio respirator. După tot efortul cadrelor medicale, persoana aflată în stop cardio respirator a fost declarată decedată, transmite Florin Cocoșilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj.

La fața locului au fost solicitați și polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Giubega, care au efectuat cercetările la fața locului.

Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul alcooltest, fiindu-i recoltate probe biologice la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă, a declarat Daniela Pârvulescu, inspector principal în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Totodată a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.

Urmăriți Impact.ro și pe