Noutăţi despre starea de sănătate a Mioarei Roman. Oana Roman: „Tocmai am fost sunată de la spital”

Andreea Bisinicu 20.01.2021, 15:48
Noutăţi despre starea de sănătate a Mioarei Roman. Oana Roman: „Tocmai am fost sunată de la spital”

Care este starea actuală de sănătate a Mioarei Roman. Ce declarații a făcut Oana Roman. Vedeta și-a internat mama acum câteva zile din cauza unor probleme de sănătate, care au necesitat o intervenție chirurgicală. Cum se simte mama Catincăi și Oanei Roman după ce a ieșit din operație. Vedeta Antena Stars a fost sunată de la spital pentru a i se comunica starea de sănătate a părintelui său.

Care este starea actuală de sănătate a Mioarei Roman

Duminică, 17 ianuarie, Mioara Roman, mama Oanei și a Catincăi Roman, a fost transportată la spital pentru anumite investigații amănunțite. Femeia în vârstă de 80 de ani suferă de Parkinson și a fost supusă unei operații delicate în decursul zilei de miercuri, 20 ianuarie 2021. Cele două fiice, Oana și Catinca Roman sunt foarte îngrijorate de starea de sănătate a mamei lor, care are o vârstă destul de înaintată. Cum se simte Mioara Roman, după ce a ieșit din operație? Fiica ei, Oana, le-a mărturisit admiratorilor săi de pe rețelele de socializare care este starea actuală de sănătate a părintelui său:

„Mama este bine. Cei de la spital m-au sunat pe la ora 10:00 să-mi zică că mama a ieșit din operație și că este la ATI câteva ore, apoi o vor duce în salon. Vreau să le mulțumesc din suflet oamenilor de la spital, tuturor celor care au grijă de mama de o săptămână, întregului personal de la spital. M-au ținut la curent în permanență cu tot ce se întâmplă cu mama și Slavă Domnului, este bine. Probabil că vineri o s-o iau acasă și totul o să fie ok”, le-a transmis vedeta Antena Stars fanilor săi de pe Instagram.

Mioara Roman si cele doua fete, Oana si Catinca
Mioara Roman si cele doua fete, Oana si Catinca

Mioara Roman a fost transportată de urgență la spital din cauza Parkinsonului

Acum trei zile, Oana Roman povestea urmăritorilor săi de pe Instagram cum o transporta pe mama ei la un spital din București, pentru a-i face o serie detaliată de analize și investigații. Medicii au dat verdictul imediat, în cazul Mioarei Roman. Se pare că boala Parkinson a avansat, iar femeia de 80 a trebuit operată de urgența, la recomandarea doctorilor. Intervenția a fost programată pentru miercuri dimineață, 20 ianuarie.

„Trebuie să mă duc la mama la spital să-i duc medicamentele. Din păcate, ea nu a fost externată astăzi sau ieri, cum credeam. Din păcate, va mai sta câteva zile la spital pentru că va suferi o intervenție laparascopică pentru a i se înlătura colecistul, pentru că avea această problemă și devenise urgentă. Trebuie să mă duc să îi duc pastilele, pentru că are un tratament pe care cei de la spital nu i-l pot da în întregime. Mă duc să îi las pastilele jos la recepție. Nu am voie să intru să o văd, nu am văzut-o de miercuri, n-o să o pot vedea nici când se va opera, nici după ce se va opera, dar știu că totul o să fie bine”, declara atunci Oana Roman, pe contul ei de Instagram.