Noul premier al Marii Britanii, primit în audiență pentru numirea sa oficială. Prim-ministrul Indiei i-a transmis felicitări

Elena Avramescu 25.10.2022, 14:03
Noul premier al Marii Britanii, primit în audiență pentru numirea sa oficială. Prim-ministrul Indiei i-a transmis felicitări

​Cu doar o zi în urmă, Rishi Sunak a fost declarat noul lider al Partidului Conservator de şeful Comitetului 1922 al parlamentarilor conservatori, iar în cursul zilei de astăzi urmează să fie primit în audienţă de către regele Charles al III-lea, care îl va numi oficial premier al Regatului Unit. În acest sens, Rishi Sunak va deveni al 57-lea prim-ministru al Regatului Unit și cel mai tânăr față de predecesorii săi, având vârsta de 42 de ani.

Update, ora 14.00. Rishi Sunak a fost primit de regele Charles și a fost „uns” oficial drept premier al Marii Britanii. „Am fost ales să repar anumite greșeli”, a spus Sunak în discursul de acceptare a funcției, imediat după ieșirea de la întâlnirea cu suveranul. Sunak s-a ferit să rostească numele fostei șefe a guvernului britanic, Liz Truss, pe care a înlocuit-o, și care a fost acuzată că a destabilizat economia prin politicile pe care le-a promovat.

Rishi Sunak urmează să fie primit de regele Charles al III-lea în audiență

Ceea ce a surprins pe toată lumea este faptul că Rishi Sunak este extrem de bogat, având o avere mai mare decât cea a regelui Charles al III-lea. Acesta este căsătorit cu o femeie de afaceri indiană potentă financiar, iar împreună au o avere estimată la 730 de milioane de lire sterline, suma fiind dublă față de averea estimată la 300-350 de milioane de lire sterline a regelui Carol al III-lea și a Camillei, regina consoartă.

În plus, Rishi Sunak stabilește și un alt record, fiind primul prim-ministru britanic de origine indiană, precum şi cel mai tânăr în ultimii peste 200 de ani.

Fostul premier britanic, Liz Truss, care a demisionat joia trecută din funcţia de premier, va ţine un discursastăzi în faţa Downing Street în jurul orei 10:15 (12:15 ora României), după care va merge la Palatul Buckingham pentru a fi primită de suveranul Charles al III-lea. Imediat după aceea, Rishi Sunak va fi primit de rege, care îl va însărcina cu formarea unui nou guvern, iar apoi va merge în Downing Street, unde va ţine un discurs în jurul orei 11:35 (13:35 ora Româiei).

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Rishi Sunak este fost ministru de finanţe și va deveni al treilea premier al Regatului Unit în mai puţin de două luni. Mai mult, este prima nominalizare a unui prim-ministru pentru noul suveran Charles al III-lea, care a urcat pe tron la data de 8 septembrie după moartea reginei Elisabeta a II-a.

Cine este Rishi Sunak, politicianul care devine noul premier al Marii Britanii
Rishi Sunak, noul premier al Marii Britanii

Premierul indian i-a transmis felicitări lui Rishi Sunak

Narendra Modi, prim-ministrul Indiei, a ținut să-l felicite pe Rishi Sunak imediat după ce s-a aflat că acesta a câștigat competiția internă din Partidul Conservator, devenind astfel noul prim-ministru al guvernului britanic și primul șef de guvern de la Londra cu origini indiene.

Astfel că i-a transmis noului său omolog de la Londra cele mai calde felicitări, menționând faptul că legăturile istorice dintre Regatul Unit și India vor deveni un parteneriat așa cum nu s-a mai văzut.

„Cele mai calde felicitări, Rishi Sunak! Abia aștept să lucrăm împreună pe teme de interes global și pentru implementarea Roadmap 2030. Vă transmit gânduri bune de Diwali dumneavoastră și «podului viu» al indienilor din UK. Vom transforma legăturile noastre istorice într-un parteneriat modern”, a scris Narendra Modi pe Twitter.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...