Nou anunţ despre centralele termice de apartament. Ministrul Mediului, despre ce se întâmplă cu taxa despre care vorbeşte toată lumea

Stan Filon, Dragos Ștefănescu 24.11.2021, 14:12
Nou anunţ despre centralele termice de apartament. Ministrul Mediului, despre ce se întâmplă cu taxa despre care vorbeşte toată lumea

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a vorbit despre propunerile cu care a venit el în programul de guvernare a viitorului guvern PNL-PSD-UDMR. Oficialul a spus că a propus o lege a climei, care să reprezinte ”un moment zero în România”, de când centralele individuale să fie interzise în blocurile nou construite. În plus, a vorbit și despre taxa de care se vorbește în UE pentru centralele vechi.

Nou anunţ de la ministrul Mediului despre centralele termice de apartament

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, vrea o lege a climei și în România, deoarece s-a ajuns la concluzia că încălzirea rezidenţială contribuie semnificativ la emisiile de CO2 din Europa. Oficialul a mai spus că cel care insistă cu taxarea cetățenilor care dețin centrale termice este comisarul european Frans Timmermans, care urmărește prin această taxă o diminuare a impactului acestui domeniu asupra mediului înconjurător.

Cu toate acestea, ministrul a precizat că nu va exista o taxă pe centralele termice existente, până când Comisia Europeană nu o va impune. A mai precizat însă și faptul că statele membre se opun acestei taxe. Dar cu ce schimbări vrea să vină ministrul, mai exact? Ei bine, vrea ”un punct zero, ca măcar de acum înainte, în blocurile noi, să nu mai punem centrale individuale”.

Ministrul Mediului a vorbit despre taxa pe centrala despre care vorbeste toata lumea
Ministrul Mediului a vorbit despre taxa pe centrala despre care vorbeste toata lumea

Ce se întâmplă cu taxa pentru centralele termice vechi

Ministrul spune că dacă UE va decide să taxeze încălzirea rezidenţială, atunci va fi impusă o taxă pentru centralele termice, dar chiar și pentru sobele cu lemn și cu cărbuni!

”Nu mă refer la cele existente în prezent. O taxă pe cele existente nu există şi nu va exista până când Comisia Europeană nu va impune o taxă, nu doar pe centrale, ci pe încălzirea rezidenţială, va exista o taxă şi la centrală, şi la soba de lemn şi de cărbune.

Nu poţi renunţa de pe azi pe mâine, la 3 milioane de sobe şi centrale pe lemn, normal că nu putem accepta. Propunerea mea este ca în oraşe, în blocurile noi, apartamentele să nu aibă centrale individuale şi de bloc”, a spus el, precizând că emisiile generate de centralele la comun sunt mai mici.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...