Norul de cenușă vulcanică emanat în urma erupției vulcanului Cumbre Vieja, din Insulele Canare, traversează teritoriul României. Norul a intrat duminică în România și se proconizează că o va traversa până marți, conform Ministerul Mediului.
România este traversată, începând de duminică până marți, de un nor de cenușă produs de vulcanul Cumbre Vieja.
Norul de cenușă vulcanică este compus dintr-un amestec de vapori de apă, gaz vulcanic și particule fine, solide, de magmă pulverizată, solidificată și răcită.
”Datele primite de Administrația Națională de Meteorologie RA, furnizate de Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus EU arată că în cursul ultimelor zile, în sudul și vestul Europei, concentrațiile de dioxid de sulf, pe întreaga coloană de aer (între sol și altitudinea de 10.000 de metri), s-au menținut la valori ridicate, iar evoluția estimată pentru propagarea acestui nor indică apropierea sa de vestul României, într-o primă etapă – duminică, 26 septembrie, apoi extinderea sa – luni, 27 septembrie.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Circulația aerului se realizează din sector predominant sud-vestic favorizând-se, astfel, deplasarea către est a norului care va traversa teritoriul României, în intervalul menționat”, au scris, pe pagina oficială de Facebook, reprezentanții Ministerului Mediului.
Conform sursei citate, rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) a Ministerului Mediului și administrată de Agenția Naționala pentru Protecția Mediului (ANPM), asigură monitorizarea permanentă a calității aerului înconjurător pe întreg teritoriul țării noastre.
Astfel, datele referitoare la concentrațiile orare provenite din monitorizarea poluanților precum SO2, pulberi în suspensie (fracțiile PM10 și PM2.5), NOx și CO pot fi văzute pe www.calitateaer.ro.
De asemenea, până în prezent, nu s-au înregistrat creșteri ale poluanților atmosferici, informează ministerului Mediului.
În plus, norul de gaze provocat de erupţia vulcanului din La Palma a ajuns deasupra mai multor țări din Europa, după erupția care a avut loc duminică, 19 septembrie 2021. De asemenea, aproape 7.000 de persoane au fost evacuate de pe insulă, iar sute de case au fost distruse.
Astfel, agenţiile de mediu monitorizează în permanență modificările atmosferice pentru a putea avertiza populaţia în timp util de o eventuală înrăutăţire a situaţiei.
De asemenea, vulcanul Cumbre Vieja a aruncat în ultimele zile mii de tone de lavă. Din fericire, în urma erupţiei periculoase nu au fost înregistrate victime.
În primă fază, experţii au preconizat că lava ar urma să ajungă la Oceanul Atlantic, luni, însă viteza cu care se deplasează s-a micșorat la 4 metri pe oră. Acum, autorităţile, în acest ritm, spun că s-ar putea ca valurile de lavă este posubil să se oprească înainte să ajungă la ocean.
De asemenea, dacă lava ar ajunge la oceanul Atlantic, ar putea provoca explozii şi degajări mari de fum, precum și de abur.