Noi televiziuni în România. Ce vor putea vedea telespectatorii la TV

Stan Filon 21.03.2022, 18:30
Noi televiziuni în România. Ce vor putea vedea telespectatorii la TV

Avalanșă de noi televiziuni în România, după ce grupul care deține Prima TV a decis să se extindă puternic pe piața din România. Au fost depuse cereri la Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru un număr destul de mare de televiziuni, grupul Clever putând deveni grupul cu cele mai multe televiziuni din România. Cererile urmează să fie discutate foarte curând.

Noi televiziuni în România

Grupul Clever, cel care deține în prezent televiziunea Prima TV, dar și Profit TV și cele patru televiziuni Look Sport, ar putea deveni grupul cu cele mai multe televiziuni din România, după ce a depus la Consiliul Naţional al Audiovizualului nu mai puțin de 8 cereri pentru tot atâtea posturi noi de televiziune.

Grupul Clever, deţinut de omul de afaceri Adrian Tomşa, a solicitat Consiliul Naţional al Audiovizualului licenţe pentru mai multe televiziuni tematice:

Noi televiziuni in Romania
Omul de afaceri Adrian Tomsa (foto stanga) vrea sa infiinteze noi televiziuni in Romania

Ce televiziuni apar în România

  • Prima Comedy
  • Prima Show
  • Prima News
  • Prima Wild
  • Prima Shop 24
  • Prima Traditional Music
  • Prima History
  • Prima Food&Travel

Solicitările de licenţă urmează să fie discutate în şedinţa CNA de marţi, 22 martie, potrivit ordinii de zi a instituţiei. În plus, Clever Media a mai solicitat o licenţă audiovizuală pentru o nouă televiziune de sport care va purta numele Prima Sport 5, dar şi modificarea licenţelor audiovizuale pentru Looksport+, Looksport, LookSport 2 şi Looksport 3. Cel mai probabil este vorba de o redenumire a canalelor de sport foarte populare în România.

În acest moment Clever Media deţine 9 posturi: Look Sport, Look Sport+, Look Sport 2, Look Sport 3, Look 4K, Prima TV, Cinemaraton, CineEest şi ComedyEst. De asemenea, Clever mai operează şi canalele de televiziune Telekom (Telekom Sport 1,2,3,4), care sunt deţinute de operatorul de cablu Telekom. Important: proprietarul televiziunii este Telekom, însă angajaţii celor patru posturi au contracte de muncă pe Clever, potrivit paginademedia.ro.

Dar cine este omul de afaceri Adrian Tomşa? Ei bine, se pare că acesta este un apropiat al milionarului „fără chip”, așa cum este cunoscut proprietarul Digi, Zoltan Teszari. Ziar de Cluj spunea chiar că ar fi cumpărat Prima TV pentru miliardarul de la Digi, care ar fi dorit să aibă o televiziune generalistă care să se lupte cu Pro TV și Antena 1.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...