Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, marți, că se teme de cutremur mare în București, care ar putea afecta grav multe dintre construcțiile de după ’90. El consideră că este o problemă de siguranță națională.
”România și Bucureștiul sunt într-o zonă seismică și mi-e teamă. Mi-e teamă de construcțiile de după 90 de cum vor, cum se vor comporta construcțiile de după 90 la primul mare cutremur pe care-l vom avea în București.
Și aici avem o mare problemă. Cred că suntem absolut cu toții de acord că trebuie să avem o predictibilitate și o securitate a raporturilor juridice. Cred că suntem cu toții absolut de acord.
Pentru ca să avem asta, trebuie să avem instituții de control și instituțiile de control nu funcționează.Bucureștiul se sufocă, adică Bucureștiul involuează în ceea ce privește posibilitatea de a răspunde cu infrastructura la cât și cum se construiește. Acesta este primul palier și, în opinia mea, e de siguranță națională”, a declarat edilul Capitalei.
Primul cutremur, din data de 8 octombrie, cu magnitudinea 2,6, a fost urmat de patru cutremure în dat de 9 octombrie, două cu magnitudinea 3,2, unul de 3,6 și unul de 2,4.
Luni, 10 octombrie au avut loc alte trei cutremure, unul de 2,9, altul de 2,5 și al treilea cu magnitudinea 3.

Specialistul seismolog Gheorghe Mărmureanu susține că, în prezent, nu există motive de îngrijorare legate de producere unui cutremur puternic la noi în țară.
Conform acestuia, după calculele sale, următorul mare cutremur s-ar putea produce în anul 2040.
„Cutremurele importante au fost la 1638, un cutremur care foarte curios a avut o direcţie pe Vrancea, dacă vreţi, Oltenia şi apoi mers în jos către Serbia. Acolo erau cantonate trupele turceşti. Urmează un cutremur la 1738.
A fost şi în 1802 un cutremur de foarte mare adâncime, cel mai mare care a fost până acuma. S-a simţit de la Moscova până la Cairo. A avut efecte în Bucureşti. Cutremurul fiind adânc, au căzut foarte multe biserici, dar nu a murit niciun om. Urmează 1838, deci după 100 de ani, care a fost periculos. Şi urmează 1940. Deci, altă 100 de ani”, a spus Mărmureanu.