22:51
Ceea ce pune în practică astăzi Vladimir Putin își are rădăcinile în ideologia altor doi monștri ai umanității: Hitler și Stalin. Cel puțin din postura de fost ofițer KGB, șeful Kremlinului i-a studiat pe cei doi tirani. Din multe puncte de vedere. Printre ele, modul de acțiune, strategii militare, interacțiunea cu popoarele lor, propaganda, gândirea, țelurile.
Mein Kampf, respectiv opera lui Marx, din care s-a inspirat gruzinul, și pe care cu siguranță le-a parcurs, i-au fost călăuzitoare în demersul lui vizibil conflictual-călăuzitor. De altfel, din discursurile sale reiese clar aprobarea actelor satanice practicate de către fostul lider sovietic. Vârtejul distructiv început de Lenin și dus la un apogeu toxic de către Stalin i-a fost manual în cele cinci acțiuni militare cărora le-a dat undă verde în cei 23 de ani de când se află la putere.
Fanteziile satrapilor amintiți despre puritatea rasială și dictatură de clasă au ucis oameni la scară necunoscută în istoria omenirii. Putin pare să fie un aliaj, o medie actualizată între cei doi. A rostit termenul „nazificare”, l-a omis pe cel „comunism”.
Ambele au avut tendința de a rezolva problemele politice recurgând la violență. Au beneficiat de o forță motrice sub forma unor organizații de partid: Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP) în Germania și Partidul Comunist din Uniunea Sovietică. Aveau doi lideri fără scrupule, dispuși la orice: Hitler în Germania și Stalin în Uniunea Sovietică.
Ambii aveau în subordine poliție secretă. A fost numită Geheime Staatspolizei (Gestapo) în Germania. În Uniunea Sovietică a cunoscut mai multe denumiri: Cheka, GPU, OGPU, NKVD, MVD, KGB. Cel mai puternic om după marele lider a fost Șeful Poliției Secrete, dar niciunul nu a reușit niciodată să-l înlocuiască. Ambii aveau o organizație oficială de tineret, Hitler Jugend în Germania și Pionierii în Uniunea Sovietică.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Ambii au construit imperii. La apogeul lor, unul se întindea de la Caucaz până la Pirinei, celălalt de la Vladivostok până la Viena. Amândoi au instalat guverne marionete în țările cucerite. Unii dintre cei mai cunoscuți lideri locali au fost Quisling în Norvegia, Pavelich în Croația, Ulbricht în Germania de Est și Rakosi în Ungaria.
Ambii aveau o organizație care oferea vacanțe gratuite pentru lucrătorii merituoși și familiile acestora. În Germania se numea Kraft durch Freude. În Uniunea Sovietică era administrată de sindicate, doar o altă ramură a partidului. Ambele au avut mitinguri, Cele de la Nurnberg în Germania și paradele de 1 Mai în Uniunea Sovietică. Cele două sisteme aveau „bibliile” lor: Mein Kampf în Germania și Scurta istorie a Partidului Comunist în Uniunea Sovietică. Cei doi dictatori aveau o înclinație specială pentru a arde cărțile care nu le erau pe plac.
Ambele aveau un set elaborat de lagăre în care erau trimiși indezirabilii. Sub administrația germană, cele mai cunoscute erau Auschwitz, Bergen-Belsen, Buchenwald, Dachau, Mauthausen, Ravensbruck, Treblinka. Dincolo, în Uniunea Sovietică, erau cunsocute într-un mod colectiv sub numele de „Arhipelagul Gulag”, așa cum l-a definit în cartea sa cu același titlu, celebrul disident Alexandr Soljenițîn.
Ambii au adoptat înfometarea în masă ca politică oficială.
Amândoi au avut martirii lor, victime de ordinul zecilor de mii, eroi ai luptelor de stradă dintre naziști și comuniști. Pe partea hitleristă, cea mai celebră a fost Horst Wessel, un membru convins al SA (Storm-troopers), autor al imnului Deutschland über alles. În Uniunea Sovietică martiriul era practicat la o scară mult mai mare. Au existat totuși câteva asasinate individuale, precum cele ale lui Urițki, șeful Cheka din Petrograd la acea vreme și ale lui Volodarsky de către oponenții politici.
Nici unul nu avea un respect strict pentru adevăr. În cazul german, fanaticul cap al propagandei, Joseph Goebbels a fost însărcinat cu sarcina de a reevalua și a rescrie totul. Uniunea Sovietică nu a avut niciodată un ministru al propagandei, însă asta nu a fost o piedică în producerea multor tone de material de acest tip.
Existau grupuri bine antrenate de specialiști, fiecare dintre ei dedicat unui aspect diferit al minciunii mascate. Au avut mulți istorici cu expertiză ce concurau între ei pentru a produce cele mai bune relatări ale trecutului, spre satisfacția secretarului general aflat la guvernare. Rescrierea prezentului, o treabă mult mai ușoară, a fost făcută de către oameni plasați mai jos la scară academică.
Ambii dețineau o gamă vastă și elaborată de informatori. Ambii au cerut copiilor să-și denunțe părinții, dacă se abat de la calea „adevărată” și îngustă. Amândoi au semnat tratate pe care nu le-au considerat niciodată obligatorii, cum ar fi cele de la Munchen și Yalta. Ambii aveau un inamic, evreii în Germania, capitalismul în Uniunea Sovietică. Și-au lichidat unii dintre propriii copii, precum Röhm în Germania și Tuhacevsky în Uniunea Sovietică.
Cei doi erau buni profitori în recunoașterea oportunităților. În urma incendierii Reichstagului, Hitler a reușit să interzică Partidul Comunist. Stalin a lansat Marea Epurare folosind asasinarea lui Kirov drept pretext. Aceasta este opinia împărtășită de majoritatea istoricilor occidentali. Focul aprins la clădirea parlamentului german a fost la la ordinul lui Hitler, iar asasinarea lui Kirov, opera lui Stalin. Au făcut mai mult decât să utilizeze diversiuni. Le-au creat.
Hitler era nefumător, Stalin fuma pipă.
Au fost multe atentate asupra vieții lui Hitler, niciuna asupra lui Iosif Stalin.
Folosind eficiența militară drept criteriu cheie, epurările lui Hitler au fost cu mult superioare celor ale lui Stalin. Hitler l-a asasinat pe vechiul său prieten Ernst Röhm în „noaptea cuțitelor lungi”, pentru că liderul SA (Sturm Abteilung) era prea grosolan și radical pentru gusturile comandanților germani din industrie și ale generalilor regimului nazist.
Tuhacevsky se afla într-o categorie complet diferită. El, ca majoritatea vechilor bolșevici, a trebuit să piară din cauza paranoiei lui Stalin. Epurările lui Hitler au făcut armata germană mai puternică. Cele ale lui Stalin au slăbit armata sovietică, astfel încât oștirile lui Hitler au reușit să ajungă la porțile Moscovei în câteva luni, după atacul din vara lui 1941.
Programul nazist de producere a armelor de mare putere a înregistrat mai mult succes decât efortul sovietic de ripostă. Naziștii au produs rachetele cu reacție V1și V2. Sovieticii au scos pe piața războiului „orga Stalin”.
În Germania, dușmanii Reich-ului au fost în mare măsură eliminați. În Uniunea Sovietică nu s-a procedat la această distincție subtilă. Au ucis prieteni și dușmani deopotrivă.
Naziștii erau rasiști, comuniștii nu. În Germania a existat un program de reproducere numit Lebensborn, menit să aducă pe lume copii arieni puri, cu păr blond și ochi albaștri. După cum s-a văzut, terminat cu un eșec. De asemenea, Reich-ul proiectat să existe vreme de un mileniu.
Cine nu era un dușman al Reich-ului avea pașapoarte în buzunar. De aceea, marea majoritate a poporului german, inclusiv foștii comuniști, erau admiratori înfocați ai Führer-ului. În Uniunea Sovietică, aproape nimeni nu avea voie să călătorească în străinătate.
Niciunul dintre ei nu s-a simțit legat de litera și spiritul legilor.
(sursa: jstor.org)
