Nadine, care a cunoscut celebritatea la “Şcoala Vedetelor” (TVR) , a susţinut ieri, la 44 de ani, prima probă de Bacalaureat, la limba română. Recunoaște că a avut mari emoții: ”Îmi venea să sar şi să-l strâng de gât pe profesor, ca să dea drumul la plicul cu subiecte, să aflu mai repede ce am de rezolvat, căci de o lună nu mai pot dormi noaptea, din cauza lor”, ne-a spus ea, pentru impact.ro.
Nadine ne-a povestit, pentru impact.ro, despre prima probă de la Bacalaureat:
Eram pregătită pentru orice, aşa că nuvela nu m-a surprins. Şi asta chiar dacă la simularea de examen a căzut tot un subiect despre nuvelă. Ba chiar vă pot spune că am tratat aşa cum se cuvine subiectele, dar şi că am preferat să tratez povestea lui Alexandru Lăpuşneanu, nu “Moara cu noroc”, al lui Slavici. Iar asta fiindcă iubesc romantismul, cu poveştile sale grozave între alb şi negru, între îngeri şi demoni. Nici nu am îndrăznit vreodată să sper, să mă rog la toţi sfinţii pentru asemenea subiecte, vă rog să mă credeţi.
Ea mai spune că cel mai dificil moment din prima zi de examen a fost clipa în care profesorul a intrat cu subiectele aflate într-un plic, bine strâns la piept:
Ei bine, omul acela a început să ne ureze baftă, să fim atenţi la cerinţele subiectului şi alte lucruri importante, desigur, dar care păleau în faţa descifrării subiectului în sine. Îmi venea să sar şi să-l strâng de gât, ca să dea drumul la plicul cu subiecte, să aflu mai repede ce am de rezolvat. Că de o lună nu mai pot dormi noaptea din cauza lor, ne-a povestit Nadine, cu umor, prin care a trecut.
Vedeta de televiziune a fost încercată de mari emoţii, în ciuda experienţei în televiziune. În plus, a avut doar cuvinte de laudă la adresa profesoarei de limba română şi a directorului liceului unde a absolvit, fiindcă ambii dascăli au venit să-și încurajeze foştii elevi, ba chiar au ales să rămână alături de ei, într-o cameră specială, până când ultimul candidat a ieşit de la examenul maturităţii.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Probabil că mai există astfel de profesori, de directori de liceu, însă eu nu am mai auzit de aşa ceva. Gestul lor m-a emoţionat profund. Directorul de liceu făcea fotografii elevilor doritori de amintiri, în timp ce fosta noastră profesoară de română împărţea îmbrăţişări. Mă uitam perplex la ea şi mă întrebam dacă eu aş putea fi un astfel de profesor!, a mai povestit ea.
Nadine a susținut azi examenul la istorie, iar mâine are la sociologie.
La această ultimă materie cred că vom fi doar vrei trei speriaţi în clasă, fiindcă, după mine, sociologia ar trebui studiată încă din clasa a V-a. Poate aşa am afla şi noi de ce suntem atât de diferiţi, de ce unii respectăm regulile de bun-simţ, iar alţii, nu, de ce unii scuipă pe stradă, iar alţii se înroşesc numai dacă le trece acest gând prin minte!, ne-a mai spus Nadine, care, din toamnă, vrea să devină studentă la Psihologie.