Motivul real pentru care Ion Țiriac nu cumpără Dinamo. S-a aflat de-abia acum

Marian Cărăvan 01.05.2020, 10:59
Motivul real pentru care Ion Țiriac nu cumpără Dinamo. S-a aflat de-abia acum

Deși a anunțat de ceva vreme că renunță la pachetul majoritar de acțiuni, Ionuț Negoiță nu găsește încă un investitor serios. Nici chiar Ion Țiriac, până de curând cel mai bogat român, nu e interesat de o investiție la clubul din Ștefan cel Mare.

Motivul real pentru care Ion Țiriac nu cumpără Dinamo

Dinamo se confruntă de mult timp cu probleme financiare, fiind amenințată în dese rânduri cu falimentul, retrogradarea sau chiar desființarea. În această perioadă era în pericol de a nu obține licența pentru viitorul sezon al Ligii I, fiind necesară suma de 168.000 de euro. Fanii dinamoviști, poate cei mai uniți din fotbalul românesc, s-au mobilizat și au reușit să strângă suma prin programul Doar Dinamo București, implementat de Peluza Cătălin Hîldan. Din contribuțiile suporterilor s-au plătit în trecut și părți din salariile jucătorilor alb-roșii. Fanii ar fi dispuși să se implice efectiv în salvarea clubului, susținând că oricând ar agrea un investitor serios, interesat cu adevărat de fotbal.

Declarațiile vin în contextul în care acționarul majoritar Ionuț Negoiță a anunțat că renunță la pachetul majoritar de acțiuni. Deocamdată, nu s-a concretizat nimic, deși au fost discuții intense în ultimele zile. Privirile s-au îndreptat și spre omul de afaceri Ion Țiriac, cunoscut drept un simpatizant al „Dulăilor”. Însă acesta se pare nu e interesat de o investiție în fotbal. Fostul mare tenismen a fost tranșant în privința acestui subiect și printr-o declarație recentă a dat de înțeles că Dinamo nu e pe lista sa.

„Nu știu ce șansă mi-a dat Dinamo în tinerețe. Mi-a dat o șansă să fiu milițian. Și azi sunt foarte mândru că am fost milițian, dar șansa mi-am făcut-o eu, cu mâinile mele”, spunea Ion Țiriac în februarie.

Suporterii s-au implicat în salvarea echipei de fotbal Dinamo București

Constantin Anghelache vine cu dezvăluiri despre relația cu Ion Țiriac

Constantin Anghelache, 74 de ani, un fost președinte al lui Dinamo (în două rânduri), a explicat de ce omul de afaceri Ion Țiriac nu e interesat de Dinamo.

„Pe domnul Țiriac îl cunosc de foarte mult timp, de când eram eu pe la Londra, iar dânsul venea să joace la Wimbledon cu Virginia Ruzici, cu Mariana Simionescu. De regulă, mă duceam la toate meciurile, având mijlocirea biletelor primite de la ei.

Îl cunosc, este un om foarte echilibrat. Nu e hâtru, dar e un om cu multă știință. I-au zis mulți că a fost milițian, dar e o prostie. Sportivii trebuiau să ia și ei salariu de undeva în sistemul care exista, dar nu asta e problema.

Dânsul a ajuns să aibă mulți bani pentru că a știut să-i aranjeze pe cei puțini. El gândește exact ca la început: «Bani am, dar, dacă nu sunt atent, nu-i mai am». Atunci, el nu bagă bani, vrea să investească în tenis, unde ați văzut câte opreliști și probleme sunt și acolo”, a declarat Constantin Anghelache, la emisiunea GSP Live.

Urmăriți Impact.ro și pe