Motivul real al scandalului de la Constanța, când un bărbat a fost împuscat cu un pistol cu bile. Mărul discordiei a fost o fată

Ioana Constantin 18.03.2021, 11:50
Motivul real al scandalului de la Constanța, când un bărbat a fost împuscat cu un pistol cu bile. Mărul discordiei a fost o fată

Un bărbat a fost împuscat cu un pistol cu bile. S-a aflat motivul de la care a pornit scandalul petrecut la Constanța, în urmă trei zile și în care un bărbat de 45 de ani a fost împuscat cu un pistol cu bile de plastic. O fată a fost mărul discodiei și relația pe care aceasta o avea cu un tânăr, de neacceptat însă de fratele tinerei.

Un bărbat a fost împuscat cu un pistol cu bile

Conflictul dintre cei doi a escaladat în seara de 16 martie și s-a terminat pentru tatăl unuia dintre ei la spital. După ce i-au audiat pe toți cei implicați în scandal, polițiștii au constatat că nu a fost vorba doar de doi tineri, ci de 6 persoane cu vârste cuprinse între 16 și 45 de ani.

Concret, în seara zilei de 16 martie, patru dintre tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani, s-au deplasat pe strada Bravilor din municipiul Constanța pentru a purta o discuție cu un tânăr de 18 ani, ca urmare a unui conflict mai vechi ce exista între ei. Tanarul de 18 avea o relație de prietenie cu sora unuia dintre tinerii care veniseră să îi ceara socoteală și care nu era de acord ca cei doi să fie împreună. Lucru pe care de altfel i-l spusese de mai multe ori surorii lui, dar și tânărului de 18 ani.

Cum însă cei doi nu au pus capăt relației, fratele tineri a vrut să ia măsuri ferme și împreună cu alți trei prieteni, a mers în cartierul în care locuia iubitul surorii. De aici și până la scandal nu a mai fost decât un pas. Și cum scandalul risca să degenereze, tânărul de 18 ani a cerut ajutorul tatălui său. Ajuns la fața locului bărbatul l-ar fi lovit cu pumnul în zona feței pe unul dintre tineri.

Un barbat a fost impuscat cu un pistol cu bile
Barbat a fost impuscat cu un pistol cu bile

În acel moment, fratele fetei, în vârstă de 17 ani, având asupra sa un pistol de tip airsoft cu bile din plastic, i-a dat arma unuia dintre prietenii săi, un minor de 16 ani, care a tras mai multe bile de plastic asupra bărbatului de 45 de ani. Speriați de cele petrecute, tinerii au fugit. Fiul bărbatului a sunat la 112, iar acesta a fost transportat la spitalul județean. Ajuns în unitatea de primiri urgențe, bărbatul a fost evaluat și după ce a primit ingrijiri medicale de specialitate, a fost lăsat să plece acasă.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală și niciunul dintre cei implicați nu a scăpat nepedepsit. Trei dintre tineri, în vârstă de 16, 18, 22 dar și bărbatul de 45 de ani, au fost sanctionați contravențional, pentru provocarea de scandal, conform prevederilor Legii 61/1991, cu amendă totală în valoare de 3.200 de lei. De asemenea, fratele fetei, tânărul de 17 ani, a fost și el amendat pentru portul armelor neletale în locurile publice, conform prevederilor Legii 295/2004, cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Totodată, arma de tip airsoft a fost ridicată în vederea confiscării. Amendat a fost și adolescentul de 16 ani care a tras cu pistolul cu 2.000 de lei, pentru folosirea armelor neletale în locuri publice, conform prevederilor Legii 295/2004. Până în acest moment, niciuna din persoanele implicate în scandal nu a depus plângere penală pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

Reamintim că, în seara zilei de 16 martie, liniștea cartierului Inel 2 din Constanța a fost spartă de zgomotul asurzitor al unui pistol, folosit de un adolescent într o răfuială cu un tânăr de 18 ani.  Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit că incidentul a avut loc la intersecția străzilor Bravilor cu Luptători din municipiu, în urma unui conflict spontan între trei tineri.  La un moment dat, când tatăl unuia dintre ei ar fi intervenit, un tânăr ar fi tras asupra bărbatului, de 45 de ani, cu un pistol airsoft cu bile. Polițiștii au deschis în cauză un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe.

Urmăriți Impact.ro și pe