Motivul pentru care Liviu Dragnea nu a ieşit din închisoare a fost aflat. Ce nu a făcut în perioada detenției

Stan Filon, Mihai Roșoiu 29.04.2021, 11:21
Motivul pentru care Liviu Dragnea nu a ieşit din închisoare a fost aflat. Ce nu a făcut în perioada detenției

Acum s-a aflat motivul pentru care Liviu Dragnea nu a ieşit din închisoare! Magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au respins vineri cererea de eliberare condiționată a fostului lider al PSD-ului, iar acum a fost publicată motivația deciziei luată de judecători.

De ce nu a fost eliberat Liviu Dragnea din închisoare

Livu Dragnea a fost condamnat pe data de 27 mai 2019 la 3 ani și șase luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Acum, fostul social-democrat consideră că a făcut suficientă închisoare, așa că a solicitat eliberarea condiționată, sperând că va putea petrece Paștele alături de cei dragi.

Magistrații i-au dat planurile peste cap. Chiar dacă comisia de eliberări condiționate de la Penitenciarul Rahova și-au dat acordul pentru punerea sa în libertate, judecătorii au avut o altă opinie. Judecătoria s-a opus eliberării fostului lider PSD Liviu Dragnea pe motiv că acesta nu a dovedit că s-ar fi îndreptat și, în plus, a lipsit la mai mult de jumătate din programele educaționale din penitenciar, se arată în motivarea data de Judecătoria sectorului 5.

De ce nu a fost eliberat Liviu Dragnea din inchisoare
De ce nu a fost eliberat Liviu Dragnea din inchisoare

Motivarea instanței

“Cu privire la ultima cerință ce se impune a fi realizată, instanța apreciază că, din analiza coroborată a situației personale a petentului, nu și-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Cu titlu preliminar, se impune a se face precizarea că liberarea condiționată nu este un drept al condamnatului, ci o vocație a acestuia, având un caracter facultativ, dat de posibilitatea analizării periodice a condițiilor legale, până la îndeplinirea lor. Acordarea liberării condiționate urmează unui parcurs individual al pedepsei privative de libertate, presupunând analiza întregii conduite, comportări și atitudini a inculpatului față de pedeapsă, victimă, activitatea de resocializare ori starea de recidivă.

În cauza de față, se reține că petentul a avut în general un comportament adecvat în relaţiile cu personalul unităţii, nu a stabilit relaţii conflictuale cu celelalte persoane private de libertate, a fost recompensat de 8 ori şi a câştigat 122 zile ce îi sunt considerate ca executate în baza muncii prestate.

Dragnea nu s-a ținut de programele de reabilitare

Nu în ultimul rând, instanţa are în vedere şi faptul că după analizarea petentului în faţa comisiei pentru liberarea condiţionată a fost pronunţată sentinţa penală nr. 1007/23.04.2021 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 6202/302/2021 prin care a fost obligată Administraţia Penitenciarului Rahova Bucureşti să recunoască petentului zilele câştig din muncă pe care le-ar fi realizat în perioadele 02.07.2020-15.09.2020 şi 16.09.2020-28.01.2021, pentru care s-a constatat în mod definitiv încălcarea dreptului la muncă prin sentinţa penală nr. 1905/2020 a Judecătoriei Sectorului 5 şi prin sentinţa penală nr. 45/15.01.2021 a Judecătoriei Sectorului 5, cu excluderea perioadei 12.12.2020-06.01.2021 (în care petentul a fost internat la Penitenciarul Spital Jilava şi Penitenciarul Spital Rahova).

Astfel, deşi petentul a participat la mai multe programe educaţionale în această perioadă, respectiv la 12, aşa cum rezultă din caracterizarea penitenciarului, 7 sunt finalizate fără credite ceea ce presupune o prezenţă mai mică de 75% la acestea”, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei Sectorului 5, conform Realitatea.