EXCLUSIV

Motivul pentru care Elena Udrea, Sorin Oprescu sau Puiu Popoviciu sunt greu de extrădat. Vina uriașă a statului român. Zegrean: „Sistemul e primitiv”

Alexandru Catalan 18.05.2022, 20:22
Motivul pentru care Elena Udrea, Sorin Oprescu sau Puiu Popoviciu sunt greu de extrădat. Vina uriașă a statului român. Zegrean: „Sistemul e primitiv”

De ce câștigă teren în instanțele bulgărești sau mai nou în cele din Grecia oameni condamnați deja de complete de judecată din România? O întrebare la care impact.ro a încercat să afle un răspuns, în condițiile în care fostul consilier prezidențial se află de 40 de zile în arest în Bulgaria, iar pe aceeași listă selectă s-a înscris mai nou și fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, reținut la rându-i în Atena, după ce a primit o sențință dură, de 10 ani și opt luni de închisoare, după ce a fost acuzat că a luat mită.

Totul pleacă, susține fostul președinte al Curții Constituționale din România, Augustin Zegrean, de la sistemul românesc al penitenciarelor, unul total depășit.

„Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis împotriva României câteva directive, pe care le cunoaște mai fiecare judecător european. Or, una din aceste condamnări recente ale CEDO la adresa României se referă la chestiunea legată de executarea pedepsei în România. La noi nu există penitenciare moderne.

În țara asta închidem oameni în închisori ridicate în secolele XVIII și XIX. Azi se aplică alte reguli în materie de drepturile ale omului, inclusiv în detenție.

Nu ai cum să-i asiguri unui condamnat celule de patru metri pătrați. Știm cu toții că la noi se stă la comun. În plus, pedepsele sunt foarte mari la noi. Nu le comentez, dar e una din cauzele aglomerării penitenciarelor”, afirmă Augustin Zegrean pentru impact.ro.

El susține că cea mai modernă închisoare din România e una de mici dimensiuni, ridicată din fonduri donate de statul norvegian în Delta Dunării, tot pe baza muncii unor deținuți.

„Situația închisorilor românești e una cunoscută. Pe scurt, sistemul nostru penitenciar e unul primitiv. Iar dacă mai adaugi că în interiorul acestui sistem există rele tratamente, atunci avem explicația necesară pentru ceea ce se întâmplă în cazul Elenei Udrea sau mai nou al lui Sorin Oprescu.

Pe de altă parte, ce se întâmplă în celule, între cei închiși, e marea noastră problemă. Relațiile dintre pușcăriași atunci când se închide ușa celulei, și asta rămâne una dintre problemele pe care nu am știut să le rezolvăm! Și atunci, oameni ca Elena Udrea sau Sorin Oprescu știu să speculeze foarte bine situația existentă. În plus, ei fac parte din categoria oamenilor cu bani.

Or, orice stat e interesat de oamenii dispuși să investească. Să nu fim naivi și să nu credem că bulgarii nu știu pe cine au în custodie? Sau mai nou grecii? Pentru o sumă importantă de bani investită legal, lucrurile se pot schimba.

Am uitat de cazul Puiu Popoviciu pe care nu l-am recuperat nici până azi din Marea Britanie, deși au trecut cinci ani de la condamnarea sa din România? Contra unei sume de bani poți obține și cetățenia unui stat, inclusiv în România!”, precizează același Augustin Zegrean.

Sorin Oprescu
Sorin Oprescu

„Să fin bine înțeleși! Pentru ce au făcut în România , lucruri pentru care au fost condamnați, normal ar fi să-și execute pedeapsa în România!”

Fostul judecător al Curții Constituționale adaugă și amănuntul conform căruia nu pledează prin afirmațiile sale în favoarea celor condamnați de instanțele din România: „Să fim bine înțeleși. Nu sunt avocatul Elenei Udrea sau al lui Sorin Oprescu. Dacă au fost condamnați în țară pentru lucruri pe care instanța a considerat că se fac vinovați, atunci normal ar fi să execute pedeapsa tot la noi. Însă cei doi au știut să speculeze cu abilitate, cel puțin până acum, situația creată și din vina noastră, a întregii societăți!”.

Zegrean a făcut o scurtă comparație între România și țările nordice, precizând că în Olanda, spre exemplu, statul asigură lunar deținuților o sumă de bani destinată consumului de produse de tutun sau unor favoruri sexuale. „În țările nordice a merge la închisoare e ca și cum ai merge la hotel. Ziua muncești afară, noapte dormi la închisoare.

O închisoare care arată aproape ca un hotel. Numărul deținuților a scăzut formidabil în acele țări. Iar locatarii celulelor acolo o duc mai bine ca multe familii de români, care se înghesuie cu mic, cu mare în câte o cameră amârătă, și astăzi!”, a conchis același fost judecător de la Curtea Constituțională.

Urmăriți Impact.ro și pe