Motivul pentru care Dacian Cioloș a fost scos din sala de plen în Parlament. Vlad Voiculescu, huiduit de PSD-iști

Cristian Cojocaru 15.02.2021, 20:11
Motivul pentru care Dacian Cioloș a fost scos din sala de plen în Parlament. Vlad Voiculescu, huiduit de PSD-iști

Astăzi a fost dezbătută moțiunea împotriva ministrului Sănătății. Intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”, lucrurile nu au decurs conform așteptărilor. Dacian Cioloș a fost chiar scos din sala de plen a Parlamentului.

Dacian Cioloș scos din sala de plen

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu este acuzat de către PSD că nu a luat măsuri pentru siguranța paciențișor în timpul pandemiei. Cu atît mai mult acesta ar fi subminat în formă continuată strategia de vaccinare la nivel național. Un alt lucru pus sub lupa celor de la PSD este faptul că Vlad Voiculescu nu ar fi fost de acord cu redeschiderea școlilor precum și ale unor activități economice.

Membrii PSD privesc preluarea mandatului de către ministrul Săntății ca reprezentând o scădere a intenției de testare în contextul pandemiei de Covid-19. Vlad Voiculescu mai este acuzat de faptul că intenția de a controla situația epidemiologică nu a existat. Preocupările acestuia, potrivit membrilor partidului PSD au fost de a apărea la televizor acuzând vechea administrație că a lăsat o ”moștenire grea”.

”Victime omeneşti, spitale în flăcări, haos în vaccinare, degringoladă în sistemul de sănătate publică şi minciuni la testare şi raportare! Şi multă indiferenţă, indolenţă, aroganţă şi sfidare din partea celui care ar trebui să aibă drept principală grijă sănătatea şi siguranţa cetăţenilor săi!”, afirmă social-democraţii despre activitatea lui Vlad Voiculescu.

După încheierea discursului, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a fost huiduit de către PSD
După încheierea discursului, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a fost huiduit de către PSD

Diana Stoica a vorbit în favoarea lui Vlad Voiculescu

În timpul ședinței de plen parlamentar, PSD a cerut președintei de ședință, Cristina Prună, scoaterea din ședință a doi europarlamentari. Motivul invocat ar fi fost că cei doi nu au ce căuta în cadrul ședinței. În urma consultărilor, cei doi europarlamentari au fost pofitiți la balcon. Unul dintre europarlamentari era Dacian Cioloș.

”Mă bucur să explic ce am găsit la Ministerul Sănătăţii. Autorii direcţi ai dezastrului în sistemul de sănătate este PSD şi mafia PSD. Eu cred că autorii moţiunii i-au greşit moţiunea. Ar trebui să se numească moţiunea: Vlad Voiculescu, un pericol pentru mafia din sănătate. Dl profesor Rafila eraţi aşteptat în Comisia ştiinţifică pentru Covid. Ai lipsit o vreme. Mi se cere să-mi asum răspunderea pentru ceva într-un spital condus de colegul dvs, de Streinu-Cercel. Aceştia sunt oamenii, toţi din PSD, care au tupeul să vorbească despre asumare. De la Revoluţie încoace PSD a avut 12 miniştri. Ultimii trei miniştri PSD ai Sănăţii sunt anchetaţi de DNA.

Au condus Ministerul Sănătăţii 18 ani din 30. Unii care îmi vorbesc mie de asumare nu sunt străini de interese obscure. Am verificat în registratură şi telefon şi nu sunt idei de proiecte. Avem oameni care şi-au adus lângă ei specialişti care da, uneori au opinii diferite. Am un mandat de reformă. Puteţi striga demisia 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, patru ani de zile. Eu nu-mi voi da demisia.  Stimaţi parlamentari, puteţi vota cu mafia din sănătate sau puţi fi cu mine, împotriva acestei mafii ” a fost discursul lui Vlad Voiculescu.

După acest discurs, Vlad Voiculescu a fost huiduit de către membrii PSD. Deputatul Cristian Băcanu este primul liberal care îi ia apărarea ministrului Sănătății. Acest a fost urmat de către Diana Stoica, deputat al PLUS care la rândul ei, a vorbit în favoarea lui Vlad Voiculescu.

„Voiculescu este un pericol pentru PSD şi pentru mafia din sănătate. Moţiunea de azi nu e despre Voiculescu, ci despre ipocrizie”, a spus Diana Stoica.

Urmăriți Impact.ro și pe