20:35
Solul reprezintă una dintre cele mai importante resurse naturale, însă rămâne adesea în afara atenției publice și a dezbaterilor despre mediu și dezvoltare. De la producția de alimente și reglarea apei, până la stocarea carbonului și susținerea biodiversității, sănătatea solului influențează direct economia, mediul și calitatea vieții. Proiectul european BIOservicES își propune să înțeleagă mai bine legătura dintre biodiversitatea solului, modul de utilizare a terenurilor și serviciile ecosistemice esențiale pentru societate, dar și să dezvolte instrumente concrete pentru o gestionare mai sustenabilă.
Impact a discutat cu Raul Zornoza, coordonatorul proiectului și cercetător în cadrul Universității Politehnice din Cartagena, Spania, despre rolul solului în agricultură și orașe, provocările actuale și soluțiile care pot ajuta fermierii, autoritățile și comunitățile să protejeze această resursă strategică pentru viitor.
Impact: Domnule Zornoza, proiectul BIOservicES vorbește despre „serviciile ecosistemice ale solului”, o expresie mai puțin familiară publicului larg. Ce înseamnă, concret, acest concept și de ce ar trebui să ne preocupe pe toți?
Raul Zornoza: Când vorbim despre „serviciile ecosistemice ale solului”, ne referim la toate beneficiile esențiale pe care solul le oferă oamenilor, contribuind la bunăstarea și la sănătarea noastră. Solul nu este doar „pământ”. Este un sistem viu, plin de organisme – microorganisme, ciuperci, insecte – care colaborează cu rădăcinile plantelor și cu mineralele.
Acest sistem îndeplinește în tăcere funcții fundamentale pentru viața de pe Pământ, inclusiv pentru oameni. Printre cele mai importante servicii se numără producția de hrană, retenția și infiltrarea apei, reglarea climei, reducerea poluării, diminuarea dăunătorilor/bolilor etc.
Aceste servicii ar trebui să ne preocupe pe toți, deoarece sunt esențiale pentru alimentația noastră, pentru accesul la apă, pentru stabilitatea climatică și sănătatea noastră, care sunt din ce în ce mai expuse riscurilor.
Protejarea solurilor nu este doar o problemă de mediu, ci este direct legată de economiile noastre, de securitatea alimentară și de bunăstarea noastră viitoare. A avea grijă de sol înseamnă a avea grijă de sistemele care susțin viața însăși.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Rezultatele sondajului realizat în cadrul proiectului, la finalul anului trecut, arată că mulți fermieri sunt conștienți de importanța serviciilor ecosistemice ale solului, dar, în același timp, spun că degradarea solului le afectează producția. Cum explicați această situație și ce arată ea despre provocările din teren?
Mulți fermieri înțeleg importanța serviciilor ecosistemice ale solului, știu că solurile sănătoase susțin producția agricolă, rețin apa și îmbunătățesc reziliența. Totuși, simpla conștientizare nu se traduce automat în capacitatea de a proteja sau de a reface sănătatea solului.
Există mai multe motive pentru acest lucru, precum presiunea economică (fermierii își desfășoară adesea adesea cu marje reduse, iar unele practici necesare pentru refacerea solului implică investiții suplimentare sau formare profesională), lipsa de cunoștințe suficiente (unii fermieri nu au acces la alternative viabile, accesibile și bine susținute pentru regenerarea solului), constrângerile pieței (lanțurile de aprovizionare nu recompensează întotdeauna gestionarea sustenabilă a solului) sau decalajul în timp al beneficiilor, deoarece îmbunătățirea sănătății solului este un proces pe termen lung, iar rezultatele pot deveni vizibile abia după câțiva ani, în timp ce costurile sunt imediate.
Prin urmare, ar trebui promovate stimulente economice mai bune pentru practicile regenerative, soluții practice adaptate la nivel local, un sprijin politic mai puternic și asistență tehnică.
Printre problemele menționate de fermieri se numără dificultăți în menținerea umidității, pierderea structurii agregatelor și scăderea biodiversității microbiene. Cât de grave sunt aceste fenomene și cât de repede pot deveni ireversibile?
Problemele semnalate de fermieri reprezintă semne de avertizare serioase privind degradarea solului. De fapt, acestea nu sunt probleme izolate, ci sunt strâns interconectate: o structură mai slabă reduce capacitatea de retenție a apei, ceea ce afectează organismele din sol, care, la rândul lor, contribuie la degradarea suplimentară a structurii și fertilității, influențând în final productivitatea pe termen lung.
Astfel, situația actuală poate duce la scăderi semnificative ale recoltelor, la o dependență crescută de inputuri externe (fertilizanți, pesticide, irigații), cu costuri de producție mai mari, precum și la o vulnerabilitate sporită în fața fenomenelor meteorologice extreme.
Degradarea solului se poate produce relativ rapid, însă refacerea este de obicei lentă, dar posibilă. Eroziunea severă sau degradarea pe termen lung pot duce la daune practic ireversibile, în special în regiunile aride. Totuși, prin aplicarea unor practici adecvate (de exemplu, aportul de materie organică, reducerea lucrărilor solului, culturi de acoperire), funcțiile solului pot începe să se îmbunătățească în câteva sezoane, chiar dacă recuperarea completă necesită mai mult timp.
Astfel, cu cât intervenim mai devreme, cu atât cresc șansele de a restabili sănătatea solului înainte de a depăși praguri ireversibile.
Aproape jumătate dintre fermieri spun că nu au primit niciodată instruire pentru gestionarea sustenabilă a solului. Este aceasta o problemă la nivel de politici publice, de finanțare sau de comunicare între cercetare și practică?
Faptul că aproape jumătate dintre fermieri declară că nu au beneficiat de formare în managementul sustenabil al solului este, într-adevăr, îngrijorător, însă este mai bine să nu fie interpretat ca un eșec izolat, ci ca o combinație de lacune la nivel de politici, finanțare și transfer de cunoștințe.
În primul rând, la nivel de politici publice, sănătatea solului nu a fost întotdeauna tratată ca o prioritate centrală. De-a lungul timpului, multe politici agricole s-au concentrat mai mult pe producție decât pe gestionarea durabilă a solului pe termen lung. Drept urmare, formarea nu a fost întotdeauna integrată în mod sistematic în programele de sprijin. Totuși, în ultimii ani s-a observat o schimbare la nivelul reglementărilor Uniunii Europene, sănătatea solului devenind un element central în programe precum Strategia privind solul, Legea privind monitorizarea solului sau schemele ecologice din cadrul Politicii Agricole Comune.
În al doilea rând, există o dimensiune legată de finanțare. Oferirea de programe de formare de înaltă calitate și la scară largă necesită investiții susținute în servicii de consultanță, ferme demonstrative și rețele locale de extendere agricolă. În multe regiuni, aceste sisteme au fost slăbite sau sunt distribuite inegal.
În al treilea rând – și poate cel mai important – există o decalare între cercetare și practică. Avem o înțelegere științifică solidă a gestionării durabile a solului, dar transpunerea acestor cunoștințe în soluții practice la nivel de fermă nu este întotdeauna simplă. Fermierii au nevoie de ghidare specifică contextului lor, nu doar de principii generale, iar acest lucru necesită o comunicare eficientă și intermediari de încredere.
Prin urmare, problema nu constă neapărat în lipsa cunoștințelor la nivel general, ci în lipsa accesului la cunoștințe aplicabile.
Misiunea UE privind solul acoperă această lacună prin crearea a cel puțin 100 de laboratoare vii în Europa, unde oameni de știință, manageri, specialiști, companii, autorități publice etc. colaborează pentru a oferi inovații adaptate la contextul local, menite să îmbunătățească sănătatea solului.
Cercetătorii afirmă că soluțiile există, dar nu sunt implementate la scară largă. Care sunt cele mai importante bariere care împiedică trecerea de la știință la aplicarea în teren?
Mai multe obstacole majore explică această discrepanță dintre știință și practică:
Riscul economic și presiunea pe termen scurt. Adoptarea unor practici noi implică adesea costuri inițiale, randamente incerte și posibile scăderi ale producției pe termen scurt. Fermierii operează cu constrângeri financiare stricte, astfel încât chiar și practicile benefice pot părea prea riscante în absența unui sprijin economic clar.
Neconcordanța dintre stimulentele politice și rezultatele pe termen lung. În unele cazuri, politicile agricole și structurile de piață recompensează productivitatea pe termen scurt, în detrimentul sănătății solului pe termen lung. Acest lucru creează un factor structural care descurajează schimbarea.
Lipsa soluțiilor locale, adaptate la nevoile specifice. Managementul solului depinde în mare măsură de context. Ceea ce funcționează într-o regiune poate să nu funcționeze în alta. Fermierii au nevoie de îndrumări practice, adaptate local, nu de recomandări generale – însă acest tip de sprijin nu este întotdeauna disponibil, motiv pentru care este necesară asistență tehnică la nivel local și regional. Fermierii au nevoie de consilieri de încredere, de situri demonstrative și de rețele de învățare între colegi pentru a transforma teoria în practică. Crearea „laboratoarelor vii” în cadrul misiunii UE pentru sol a fost concepută tocmai în acest scop.
Constrângeri structurale și logistice. Aspecte precum accesul la utilaje, disponibilitatea forței de muncă sau lanțurile de aprovizionare (de exemplu, semințe pentru culturi de acoperire) pot limita, de asemenea, adoptarea acestor practici, chiar și atunci când fermierii sunt dispuși să le aplice.
Prin urmare, este necesară alinierea sistemelor economice, a politicilor publice și a celor de cunoaștere, astfel încât practicile sustenabile să nu fie doar benefice pentru mediu, ci și practice, susținute și viabile din punct de vedere economic pentru fermieri.
Sondajul arată că instituțiile publice recunosc valoarea solului, dar acesta nu este integrat sistematic în planificarea urbană. De ce este solul încă „invizibil” în strategiile de dezvoltare ale orașelor?
Faptul că solul rămâne „invizibil” în planificarea urbană este o problemă bine cunoscută, care reflectă modul în care orașele au fost proiectate în mod tradițional. În majoritatea sistemelor de planificare, solul nu este tratat ca o resursă vie, ci mai degrabă ca o suprafață pe care se poate construi. Odată ce terenul este clasificat pentru dezvoltare, accentul se mută pe clădiri, drumuri și infrastructură, în timp ce solul de dedesubt este adesea sigilat, îndepărtat sau modificat semnificativ.
Una dintre principalele probleme este că cadrul de planificare urbană tinde să se concentreze pe elemente ușor de măsurat și reglementat, precum utilizarea terenului, densitatea sau transportul. Funcțiile solului (cum ar fi reglarea apei, ciclul nutrienților, susținerea biodiversității sau stocarea carbonului) sunt mai greu de cuantificat, motiv pentru care sunt adesea neglijate în procesul decizional.
Provocarea actuală este de a transforma solul într-o componentă vizibilă și apreciată a infrastructurii urbane, la același nivel cu apa, energia și transportul, astfel încât orașele să devină mai reziliente, sustenabile și mai ușor de locuit.
Înființarea de grădini urbane în orașe începe să integreze gestionarea solului în planificarea urbană. În plus, Comisia Europeană este conștientă de această provocare și finanțează crearea unor „laboratoare vii” în mediul urban, astfel încât îngrijirea solului să fie luată în considerare de autoritățile locale, folosind cunoștințele științifice actuale și ținând cont de interesele și nevoile cetățenilor.
Proiectul BIOservicES analizează inclusiv solurile urbane. Ce rol joacă acestea în sănătatea orașelor și în adaptarea la schimbările climatice?
Solurile joacă un rol central atât în sănătatea urbană, cât și în adaptarea la schimbările climatice, chiar dacă sunt adesea trecute cu vederea în orașe. Solurile sănătoase susțin spațiile verzi care fac orașele mai ușor de locuit, precum parcurile, copacii și grădinile urbane, care îmbunătățesc calitatea aerului, reduc zgomotul și oferă spații pentru recreere și bunăstare mentală.
În plus, organismele din sol pot contribui la filtrarea poluanților, reducând expunerea oamenilor la contaminanți. De altfel, contactul cu medii bogate în biodiversitate a fost asociat cu un sistem imunitar mai puternic și cu o stare generală de bine mult mai bună.
Solurile acționează ca o formă de infrastructură naturală, ajutând orașele să facă față riscurilor climatice. Ele contribuie la reglarea apei (absorb și stochează apa de ploaie, reducând riscul de inundații în timpul furtunilor puternice), ajută la scăderea temperaturilor urbane, atenuând efectele valurilor de căldură, și pot stoca carbon pentru combaterea schimbărilor climatice (prin captarea CO₂ din atmosferă).
În plus, solurile sănătoase rețin mai multă apă, susținând vegetația în perioadele de secetă.
Proiectul pe care îl coordonați propune dezvoltarea unor indicatori biologici ai solului și a unor instrumente digitale pentru sprijinirea deciziilor. Pe înțelesul tuturor, cum vor ajuta acestea fermierii și autoritățile să ia decizii mai bune în practică?
Ideea care stă la baza indicatorilor biologici ai solului și a instrumentelor digitale este destul de simplă: acestea ajută la transformarea sănătății solului într-un aspect pe care îl putem măsura, înțelege și asupra căruia putem acționa.
Indicatorii biologici ai solului sunt semne măsurabile ale modului în care solul funcționează ca un sistem viu, având în vedere că organismele din sol sunt implicate în toate serviciile ecosistemice pe care le-am explicat mai sus. Acești indicatori ne arată dacă solul este sănătos din punct de vedere biologic și resilient și, prin urmare, se află în condiții bune pentru a furniza servicii ecosistemice care contribuie la sănătatea și bunăstarea umană.
Instrumentele digitale reunesc aceste informații și le fac utilizabile în practică de către utilizatori. Ele traduc datele complexe despre sol în informații simple și utile, ajută fermierii sau administratorii să monitorizeze schimbările în timp și oferă recomandări adaptate unor terenuri sau condiții specifice, sprijinind în același timp autoritățile în monitorizarea sănătății solului la nivel regional sau național.
Astfel, putem spune că aceste instrumente acționează ca un „control medical” și un „sistem de navigație” pentru soluri.
Cât de importantă este colaborarea dintre fermieri, cercetători și instituții publice pentru protejarea solului și ce ați învățat până acum din dialogul dintre părți?
Colaborarea dintre fermieri, cercetători și instituțiile publice este absolut esențială pentru protecția eficientă a solului. Solul este un sistem complex și viu, iar niciun grup nu deține singur toate cunoștințele sau instrumentele necesare pentru a-l gestiona în mod sustenabil.
Fiecare grup aduce o perspectivă diferită, dar complementară: fermierii contribuie cu experiență practică și o înțelegere profundă a condițiilor locale, cercetătorii oferă perspective științifice, metode și inovație, iar instituțiile publice creează cadrele de politici și stimulentele care fac posibilă schimbarea.
De fapt, una dintre cele mai importante lecții este că soluțiile funcționează cel mai bine atunci când sunt dezvoltate în comun, nu impuse. Astfel, cu cât aceste grupuri colaborează mai mult, cu atât cresc șansele de a dezvolta soluții care nu sunt doar solide din punct de vedere științific, ci și practice, acceptate și scalabile.
În contextul schimbărilor climatice și al presiunii tot mai mari asupra terenurilor, cum vedeți viitorul gestionării solului în Europa și ce ar trebui să se schimbe în mod real în următorii ani?
Viitorul managementului solului în Europa va fi modelat de o realitate simplă: nu mai putem trata solul ca pe o resursă inepuizabilă, ci trebuie să îl gestionăm ca pe un activ strategic. Sunt foarte optimist, deoarece cetățenii, fermierii, silvicultorii, administratorii de terenuri, autoritățile publice, mediul de afaceri și cercetătorii sunt mai conștienți de beneficiile ecologice, sociale și economice ale menținerii unui sol sănătos, activ și bogat în diversitate biologică.
Agricultura ecologică, de conservare sau regenerativă este în plină expansiune în Europa, în ciuda provocărilor explicate mai sus; consumatorii solicită alimente provenite din sisteme de producție sustenabile, iar reglementările includ sănătatea solului ca element cheie pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung în Europa.
Avem acum o Lege privind monitorizarea solului care obligă toate statele membre să monitorizeze evoluția sănătății solului pe teritoriul lor, indiferent de modul de utilizare a acestuia. Prin această lege, protecția solului a fost plasată la același nivel cu protecția apei și a aerului.
În plus, se utilizează tot mai mult datele și instrumentele de monitorizare pentru a ghida deciziile de îmbunătățire a sănătății solului, iar integrarea protecției solului atât în planificarea rurală, cât și în cea urbană, este în creștere.
Cu toate acestea, avem încă nevoie de indicatori și sisteme de date mai fiabile pentru a urmări sănătatea solului și pentru a ne asigura că politicile produc într-adevăr rezultate, având în vedere că, până în prezent, nu sunt disponibile valori de referință pentru mulți indicatori ai solului.
