Momente cutremurătoare pe holul spitalului din Piatra Neamț. Mărturia primarului: ”Am văzut un bărbat care își recunoștea mama”

Iancu Andreea 14.11.2020, 21:37
Momente cutremurătoare pe holul spitalului din Piatra Neamț. Mărturia primarului: ”Am văzut un bărbat care își recunoștea mama”

Chiar în aceste momente, la Spitalul Județean din Piatra Neamț a fost inițiat Planul Roșu în urma incendiului de la secția ATI. Însă coșmarul este departe de a se fi sfârșit. Bilanțul deceselor de la anunțul deflagrației și până în prezent a urcat. Iar situația este teribilă chiar pe holul spitalului din Piatra Neamț, conform mărturiei primarului din Piatra Neamț.

”Am văzut un bărbat care își recunoștea mama”

Situația de la Piatra Neamț este una îngrijorătoare. Un incendiu izbucnit la secția ATI COVID a dus la decesul a zece persoane până în acest moment, dar și la rănirea gravă a altor pacienți și a medicului de gardă, care suferă de arsuri serioase pe 80% din suprafața corpului. Scenele sunt cu adevărat cutremurătoare la fața locului, după cum însuși primarul din Piatra Neamț, Andrei Carabelea a declarat într-o intervenție televizată.

“Într-unul dintre saloane a fost flacăra, în celălalt a fost fumul. Medicul de gardă a încercat să stingă incendiul, de aceea a suferit acele arsuri. Am văzut momente groaznice, un bărbat își recunoștea mama care murise chiar pe holuri.” Andrei Carabelea, primar Piatra Neamț, potrivit Digi 24.

Primarul din Piatra Neamț a mărturisit scena teribilă la care a fost martor pe holul spitalului județean
Primarul din Piatra Neamț a mărturisit scena teribilă la care a fost martor pe holul spitalului județean

Ce s-a întâmplat la Spitalul județean din Piatra Neamț, unde a izbucnit incendiul

Din cele mai recente date, incendiul ar fi izbucnit în urma unui scurtcircuit, la care a contat și acumularea de oxigen prezentă în salonul unde bolnavii critici de Covid-19 necesitau ventilație mecanică.

“Totul s-a petrecut brusc. Când au ajuns pompierii nu mai era o flacără mare, decât într-un singur colț al încăperii.”, a declarat primarul din Piatra Neamț

De asemenea, având în vedere numărul de persoane existent internat în secție, pentru gestionarea eficientă a evenimentului a fost activat Planul Roșu de Intervenție, conform purtătorului de cuvânt ISU Neamț, locotenent Popa Irina.

În urma incendiului, vorbim despre zece pacienți decedați, restul în stare critică printre care se află și medicul de gardă, afectat și el de incendiu. Acesta din urmă are arsuri de gradul doi și trei pe 80% din suprafața corpului. Cu toate acestea, bilanțul deceselor este într-o continuă evaluare.

Și Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a fost informat despre această situație și se ocupă de gestionarea incidentului.

“Opt decese în salonul în care a avut loc incendiul și două din salonul alăturat. De asemenea, medicul de gardă are și arsuri de gradul patru pe membre. Din primele informații se pare că a fost vorba despre un scurtcircuit. Dintre cadrele medicale mai sunt persoane cu arsuri de gradul unu, doi, tratate la Piatra Neamț.”, explică Nelu Tătaru.