Momente ciudate la una dintre cele mai cunoscute televiziuni din România. A fost chemată de urgență Poliția

Au avut loc momente ciudate la una dintre cele mai cunoscute televiziuni din România, chiar în Ajunul Crăciunului. A fost chemată de urgență Poliția, după ce un birou a fost spart. Momentul a fost filmat de o cameră de supraveghere.

Ce s-a întâmplat la sediul unei televiziuni din România

Mai exact, în seara de Ajun, a fost spart biroul administratorului B1 TV, Sorin Oancea, iar yala a fost înlocuită. Cei care au făcut acest lucru au intrat în sediu în timp ce un portar se afla la serviciu. George Constantin Păunescu, co-acţionare al B1 TV, şi fiul acestuia, Bobby Păunescu, erau în clădire în momentul incidentului.

Incidentul a avut loc într-o perioadă în care Bobby Păunescu încearcă să preia conducerea televiziunii de la Sorin Oancea. Acesta a declarat că deși a fost în clădire, nu știe cine a schimbat yala, potrivit Paginademedia.ro.

Păunescu susţine că el este administratorul companiei, invocând o Adunare Generală a Acţionarilor care, conform lui Sorin Oancea, nu a avut loc. Un certificat constatator de la Registrul Comerţului arată că administratorul B1 este Sorin Oancea. De altfel, acesta îl acuză pe Bobby Păunescu că îşi asumă calităţi pe care nu le are la B1 TV.

B1 TV

Ce se vede în imaginile surprinse de camera de supraveghere. Declarația lui Sorin Oancea

În imaginile surprinse de camera de supraveghere din biroul lui Sorin Oancea se observă că două persoane au deschis ușa și au lucrat în zona clanţei. Unul dintre ei avea o lumină prinsă pe cap.

„Sâmbătă, pe la 18.40, am fost înştiinţat că o cameră de supraveghere din birou a detectat mişcare şi a înregistrat intrarea unor persoane. Imediat, am sunat la 112 şi am pornit către sediul televiziunii. Camera de supraveghere este plasată în anticamera biroului meu, la secretariat.

Cei de la poliţie, care au venit la faţa locului, au constatat că uşa nu avea semne de violenţă, dar în dreptul ei erau aşchii de metal, era şpan, semn că s-a lucrat la yală. După ce anchetatorii au luat amprentele, am încercat să deschid uşa cu cheia, dar nu a mers, semn că yala a fost schimbată. Am reuşit într-un final să deschidem uşa, în prezenţa poliţiei, cu un lăcătuş autorizat şi, la prima vedere, nu lipsea nimic din birou.

Nu ştiu cine sunt cei doi şi cum au intrat în clădire, cu portar la intrare. Ancheta va lămuri această problemă. A venit la sediu şi Răzvan Păunescu (fiul lui George Constantin Păunescu). Poliţiştii i-au spus să încerce să ia legătura cu tatăl lui (proprietarul clădirii în care funcţionează B1) şi cu fratele lui, Bobby, dar acesta nu a reuşit.

Pe lângă poliţişti, atunci când se desfăşura ancheta, mai era o persoană, care tot îşi verifica telefonul şi părea că scrie mesaje. L-am întrebat cine este. A spus că este reporter la Realitatea, că a fost trimis de Bobby Păunescu şi că a fost lăsat să intre pentru că Bobby a vorbit la portar, la intrare, fapt confirmat şi de portar.”, a spus Sorin Oancea, precizând că biroul spart este uşă în uşă cu biroul lui George Constantin Păunescu.

Ce a spus Bobby Păunescu

Bobby Păunescu, care este împuternicit de tatăl său să îl reprezinte la B1 TV, a spus că a fost în clădire în Ajunul Crăciunului, dar nu știe ce s-a întâmplat în acel birou.

Cât despre reporterul care a spus că a avut acces în sediu, Bobby Păunescu a spus că a fost un apel la 112 și că era normal să vină presa și să aibă acces. În plus, el susține că este noul administrator al B1 TV, invocând o notă de la Tribunalul Bucureşti, conform căreia „a fost depusă o cerere de insolvenţă a B1 Channel din partea lui Bobby Păunescu, administrator al B1″.

Păunescu a semnat, ca administrator, o decizie de numire a unui director executiv, Vasile Negrilă. Despre acesta, Bobby Păunescu a spus că a lucrat în Italia cu sindicatele şi că a fost consilier la o companie municipală din Bucureşti.

De cealaltă parte, Sorin Oancea a spus că va face toate demersurile legale pentru a demonstra că Bobby Păunescu şi-a însuşit ilegal calitatea de administrator al companiei şi a acţionat fraudulos încercând să preia conducerea B1 TV.

„Am constatat că Bobby Păunescu a depus o cerere de insolvenţă folosindu-se de calitatea de administrator, pe care, legal nu o deţine.”, a spus Sorin Oancea.

În prezent, televiziunea B1 TV este deținută de George Constantin Păunescu (50%) şi de Sorin Oancea (50%). Primul l-a împuternicit pe Bobby Păunescu să îl reprezinte.