EXCLUSIV

Mircea Diaconu s-a născut acasă, cu moașa, în Ajunul Crăciunului. „Cineva bătea în geam, așa se întâmpla atunci”

Alexandru Catalan 24.12.2022, 18:54
Mircea Diaconu s-a născut acasă, cu moașa, în Ajunul Crăciunului. „Cineva bătea în geam, așa se întâmpla atunci”

Mircea Diaconu, unul dintre cei mai cunoscuți actori de dinainte de căderea regimului comunist, are amintiri dintre cele mai frumoase din vremea sărbătorilor de iarnă de altădată. Născut chiar în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 1949, la Vlădești, în județul Argeș, îndrăgitul actor spune că a avut mai mereu sentimentul unei bucurii generale de ziua sa de naștere.

Nu exista maternitate pe vremea sa

„Când am venit pe lume, totul era diferit. În primul rând, m-am născut acasă, cu moașa, fiindcă nu existau maternități, așa cum există astăzi. Mai târziu am întrebat-o pe mama pe la ce oră am venit pe lume și am aflat că s-a întâmplat la ora colindatului.

Ce însemna asta? Pe vremea mea, tinerii se adunau în cete și mergeau la colindat prin sat cu o noapte înainte de Crăciun. Totul începea pe la trei sau patru, ora dimineții, deci foarte, foarte devreme.

Nu se cânta absolut nimic, doar cineva bătea în geam și se spunea: Bună dimineața, am venit cu colindatul! Ne dați sau nu ne dați!. Și mama a considerat că e vremea să mă dea acestei lumi”, rescrie Mircea Diaconu pentru IMPACT.RO istoria sa personală, pe repede înainte.

Ajuns la 73 de ani, fostul actor, dar într-o vreme și politician, ajungând să ne reprezinte țara în Parlamentul European, spune că nu a avut niciodată „sentimentul clasic al unei zile de naștere”.

„Nu știu dacă faptul că am venit pe această lume în ajunului Crăciunului m-a făcut să nu am sentimentul clasic al unei zile de naștere. Dar nici nu mai contează!

Fiindcă l-am avut în schimb pe cel al unei bucurii generale! Indiferent de vremuri și de timpuri am știut că lumea toată se bucură în această perioadă din an și că în tot acest amestec intru și eu, chiar dacă la pachet! Și m-am bucurat alături de toți ceilalți!”,  adaugă el.

Citește și Cum l-a distribuit fiica sa de numai nouă ani pe Mircea Diaconu în singurul film în care au jucat împreună. Totul s-a petrecut acum aproape 35 de ani EXCLUSIV!

Mircea Diaconu si sotia
Mircea Diaconu si sotia

Un căluț cu șa din pluș, cel mai frumos cadou al copilăriei

Pe de altă parte, Diaconu nu a uitat nici până astăzi cel mai frumos cadou primit vreodată de ziua sa. „Eram prin clasa a treia, cel mai probabil, când niște rude foarte bune de la Pitești, ne-au adus o jucărie superbă.

Era vorba despre un căluț cu șa din pluș. Spun ne-au adus, fiindcă a fost vorba despre mine și despre fratele meu, Alexandru. Toată ziua, cât de lungă era, am călărit, o vreme, acel căluț.

Eu mai puțin, pentru că fiind mezinul nu prea apucam să-i iau fața fratelui, dar asta e! A fost prima și singura jucărie pe care mi-o amintesc din copilărie.

Pe vremea aia, copiii își inventau singuri jucării. Și să nu credeți cumva că duceam lipsă de inspirație! Nici pomeneală!”, se întoarce el în timp pentru cititorii Impact.ro.

Ploile de primăvara i-au distrus jucăria preferată

Soarta jucăriei preferate a fost însă nemiloasă: „Prin primăvară, când au început ploile, căluțul meu a ajuns, nu știu cum, lângă un butoi mare de lângă casă în care mama strângea apa de ploaie pentru diverse treburi ale gospodăriei. Și inevitabilul s-a produs!

A căzut în butoi și s-a umflat. Întâmplarea face ca la noi se afla o verișoară mult mai mare, studentă la Medicină, care mi-a propus și mie, și fratelui meu, să ne opereze căluțul, ca să-l salvăm. Am fost imediat de acord!

Doar că la operație, din burta căluțului au ieșit o sumedenie de paie ude, iar căluțul nu a mai putut fi salvat. Am rămas doar cu amintirea sa!”. Așa își explică Mircea Diaconu faptul că până astăzi nu a avut niciodată pretenția unor cadouri spectaculoase.

Citește și WonderFest, festivalul inedit pentru copii și tineret de la Constanța. Citatul Laviniei Șandru și secretul povestit pe scenă de Mircea Diaconu!

Urmăriți Impact.ro și pe