„Lumea lui Banciu” nu se mai regăsește în grila de programe a postului B1 TV. Realizatorul Radu Banciu a dezvăluit care este motivul real pentru care a ales să părăsească emisiunea care l-a consacrat.
În cadrul noii sale emisiuni de la Look Sport, „Fotbal All Inclusive”, Radu Banciu a vorbit pe larg despre motivele care l-au determinat să plece de la B1 TV. Fostul realizator al emisiunii „Lumea lui Banciu” a dezvăluit că nu a primit înțelegere din partea conducerii pentru a realiza în paralele și o emisiune cotidiană la Look Sport. Astfel, omul de televiziune a fost nevoit să aleagă între producția politică și cea sportivă.
„Nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun, în sensul în care a fost o problemă de drepturi de autor. Eu cerusem la un moment dat voie conducerii să fac o emisiune sportivă. Am obținut acest drept. Mai făcusem emisiuni de sport, am reușit să împart cumva și capra și varza.
După ce lucrurile s-au înrăutățit de la jumătatea lui martie (n.r. în contextul pandemiei), am făcut ultima emisiune de la Cluj pe data de 8 martie. Ne pregăteam de următoarea emisiune pe 15 martie, însă s-au întrerupt competițiile. Trei luni și jumătate nu am mai făcut emisiune. După acel interval, m-au contactat cei de la Look și mi-au propus să fac această emisiune, ce urma să devină cotidiană. Am acceptat, dar neprimind acceptul de la B1.
La acest sfârșit de campanie electorală, s-a pus această problemă, oricum trebuia să fac o alegere definitivă. (…) Eu am hotărât să continui pe proiectul sportiv. Deci, acestea sunt motivele. Am stat nouă ani și jumătate (n.r. la B1 TV). Până la urmă, te și uzezi. Chestiunea asta cu politica nu era pentru veșnicie. Ce mai aveai de demonstrat după nouă ani și jumătate?”, a afirmat Radu Banciu.
„Lumea lui Banciu” era una dintre cele mai urmărite emisiuni de pe postul B1 TV, dar și cea care a adus numeroase sancțiuni din partea CNA. Radu Banciu a făcut parte din echipa B1 TV încă din 2011, când modera o emisiune alături de Radu Naum. Ulterior, jurnalistul a rămas singur la cârma propriei sale emisiuni.
Pe de altă parte, plecarea lui Banciu aduce mai multe schimbări în grila de programe de la B1 TV. Intervalul în care era difuzată „Lumea lui Banciu” va fi ocupat de Tudor Mușat. Acesta din urmă avea o emisiune între orele 20:00-21:00 și urmează să acopere și restul timpului până la 22:00. Apoi, de la ora 22:00, Silviu Mănăstire va intra pe post, potrivit paginademedia.ro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]