Moment amuzant cu Ludovic Orban la o plantare de pomi în Maramureș. Cum a rămas în mână doar cu lemnul de la sapă

Cristian Cojocaru 17.04.2021, 18:49
Moment amuzant cu Ludovic Orban la o plantare de pomi în Maramureș. Cum a rămas în mână doar cu lemnul de la sapă

Liderul PNL, Ludovic Orban a participat la o plantare de pomi care a avut loc în județul Maramureș. Hotărât să facă treabă bună, nu la mult timp după ce s-a apucat de treabă, politicianului i s-ar rupt coada de la sapă.

Ludovic Orban a participat la o plantare de pomi

Președintele Camerei Deputaților a participat astăzi la o plantare de puieți în județul Maramureș. Ghinionul s-a ținut după el când, la scurt timp după ce s-a apucat de treabă, acestuia i s-a rupt sapa. Ludovic Orban a afirmat că în zona respectivă copacii au fost tăiați, astfel că solul era plin de rădăcini.

”E o zonă unde au fost tăiaţi copaci, sunt rădăcini ramificate pe suprafeţe foarte mari şi în săpare am dat de foarte multe rădăcini şi este mai greu de scos pământul”, a declarat Orban jurnaliştilor prezenți la locul unde au fost plantați copacii.

La acțiunea de astăzi din județul Maramureș denumită ”Împădurim Maramureșul”, au participat Ludovic Orban, alături de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, precum și președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan dar și alte zeci de voluntari. În România sunt tăiați anual 15 milioane de copaci. Astfel, există mai multe campanii de împădurire a României.

In Romania sunt desfasurate mai multe campanii de impadurire
In Romania sunt desfasurate mai multe campanii de impadurire

Cum poți face cadou un copac unei persoane dragi

Campania MaiMultVerde are drept scop împădurirea României. Astfel, toți cei care doresc, pot face cadou un copac persoanelor dragi, pe care voluntarii campaniei îl vor planta ulterior. Începând cu anul 2010 și până în prezent, aceștia au plantat peste 50.000 de puieți care au fost oferiți cadou și apoi plantați de către voluntari.

Cei care doresc să facă un cadou plin de viață, pot completa formularul de pe site-ul campaniei. După aceea, aceștia vor primi o felicitare care poate fi personalizată cu numele persoanei dragi dar și cu un mesaj. Mesajul poate să fie în funcție de ocazia acelui cadou, indiferent că vorbim despre o zi de naștere, onomastică, aniversare sau cununie, ori una dintre sărbătorile naționale.

Astfel, pentru fiecare 10 lei donați, voluntarii vor planta un copăcel care va purta numele persoanei dragi. Cei care fac acest lucru, primesc în schimb și o fotografie cu copacul respectiv. Cei interesați pot selecta o valoare cuprinsă între 10 și 150 de lei, iar pentru fiecare 10 lei donați, MaiMultVerde va planta câte un copac.

După ce selectează Donează, aceștia vor fi redirecționați către o pagină securizată, iar după confirmarea plății, persoana respectivă va primi un e-mail de confirmare precum și un fișier atașat care reprezintă felicitarea ce poate fi personalizată. Acțiunile de plantare sunt anunțate pe site-ul celor de la MaiMultVerde precum și pe pagina de Facebook. Tot acolo, cei care vor să facă un bine naturii, se pot înscrie ca voluntari, pentru a participa la ulterioarele acțiuni de plantare.

Urmăriți Impact.ro și pe