SPECIAL

Misterele apelor din vestul țării. Fenomene paranormale care par să facă victime printre cei care se duc la scăldat

Diana Timișoreanu 07.07.2022, 07:02

De lungul timpului, mulți au fost cei care și-au pierdut viața încercând să se răcorească în râurile sau lacurile din vestul României. Dacă pentru unele victime cauza decesului a părut a fi  una logică, fie că nu știau să înoate, fie că li s-a făcut rău din cauza diferenței de temperatură sau au fost victime ale unor accidente, pentru altele explicațiile par să țină de paranormal.

Sate decimate de molimă și inundații. Ruine dispărute și locuri de scăldat primejdioase

În județul Timiș multe localități întemeiate de șvabi, o etnie germană care a emigrat în Banat cu peste 200 de ani în urmă, venind din diferite regiuni din sudul Germaniei, Alsacia, Lorena și Austria, au fost decimate de molimă sau inundații. Exista chiar și o zicală sumbră conform „Primului îi era hărăzită moartea, celui de-al doilea munca, celui de-al treilea pâinea”.

Șvabii și-au întemeiat multe vetre ale noilor localități aproape de râul Timiș, important curs de apă pentru activitățile de zi cu zi. Doar că zona era una mlăștinoasă, iar inundațiile, devastatoare.

“Cele mai mari debite de apă pe râul Timiş s-au produs în anii: 1906 (1150 metri cubi pe secundă), 1912 (1500 mc/s), 1966 (1100 mc/s). O viitură asemănătoare şi comparabilă ca debit a fost cea din 1816”, se arată în studiul intitulat Fenomene hidrometeorologice rare petrecute în bazinul râului Timiş, autori: Niculae Teodorescu, şef al Staţiei Hidrologice Lugoj, şi Macridin Zlatibor, şef Serviciu Hidro în cadrul Filialei Timişoara a DAMB.

Dincolo de datele statistice, se pare că mulți au fost cei care și-au pierdut viața în inundațiile care le-au cotropit locuințele sau stând în cale viiturilor, încercând să-și salveze bruma de avere. Iar alții, mulți, s-au stins în urma bolilor generate de clima umedă, mlăștinoasă. De aceea, unele locuri sunt considerate nefaste. Cei care au avut parte de întâlniri paranormale se feresc să își dezvăluie identitatea, de frică să nu fie considerați ciudați.

„Mergeam de mulți ani aici, pe malul Timișului. Era răcoare, plăcut, aveam o rulotă și obișnuiam să stăm săptămâni întregi, la pescuit, la plajă. O bătrână din comună ne-a spus că nu este loc bun unde mergem noi, că au fost inundații mari și epidemii și au murit oameni. Nu cred în din astea, dar într-o zi soțul, care este un foarte bun înotător, a văzut că ceva îi smulge undița din suport.

A intrat în apă după ea, până la genunchi era apa și, după un pas, a dispărut sub apă. A reușit cu greu să iasă la mal, o fi fost o groapă, un vârtej, ceva, dar el zice că i s-a părut că parcă i s-a încleștat o mână pe gleznă și îl trăgea la fund. De atunci nu am mai mers, o fi fost, nu o fi fost, dar ne-am speriat”, povestește O. C., o femeie dintr-o comună din apropiere de Timișoara, care nu vrea să i se dezvăluie identitatea.

Conacul bântuit de lângă Timișoara și povestea fetei de nobil care s-a înecat căutându-și iubitul

O altă poveste ciudată leagă un conac în ruină, situat aproape de Timișoara, de o poveste cu fantome. Clădirea, la care acum este aproape imposibil de ajuns, fiind în ruină și acoperită de vegetație, era Conacul Roney. Proprietarii erau baroni, foarte bogați, iar conacul era înconjurat de un parc cu specii rare de arbori, aduse din locuri îndepărtate.

Era, spun poveștile vremii, un loc mirific, cu o bibliotecă foarte bogată, mobilă luxoasă și sobe bogat ornamentate. Legenda spune că fata unui nobil căruia i-a aparținut conacul s-a înecat în apele Timișului, după ce tatăl ei i-ar fi împușcat iubitul, un tânăr sărac de prin partea locului. Fantoma ei ar bântui unele locuri de scăldat, ocolite de localnici și considerate periculoase din cauza unor fenomene aparent inexplicabile.

Conacul Roney
Conacul Roney

“Eu nu cred în fantome sau bântuiri sau ce mai e la modă acum la televizor, dar ceva nu e în regulă acolo. Povesteau bătrânii că e locul bântuit, nu știu ce să zic, dar parcă e mai frig și mai întunecat acolo. Și tot acolo mi s-a înecat un prieten, în copilărie, și știa să înoate. Știu locul, e o plajă faină, cu intrare lină, dar nu spun unde, că ceva tot nu mi se pare în regulă”, povestește P. A., un alt localnic care se ferește să afle lumea despre temerile lui.

Nu sunt fantome sau locuri bântuite, doar gropi și vârtejuri de unde s-a scos nisip

Alți localnici consideră că poveștile cu fantome sunt nefondate. De fapt, ar fi vorba despre gropile rămase în urma exploatării nisipului și a pietrișului din albia râurilor. Despre care, din păcate, nimeni nu mai știe pe unde se află, așa că fac victime inocente.

“Eram pe malul Timișului, la Parța. Tatăl meu, foarte bun înotător și sportiv de performanță, stătea la plajă. Unchiul, mătușa și verișorul se jucau cu minge pe marginea apei. A zburat mingea doar câțiva pași mai departe și, într-o secundă, l-am văzut pe verișorul meu dispărând sub apă. A sărit tata în momentul doi și a reușit să îl scoată. Cică era un vârtej unde era o groapă de unde au excavat”, povestește Diana Brontea, din Timișoara.

Aceeași explicație ar fi și pentru alte decese, prin înec, de pe raza județului Timiș. La Șag, Albina, Parța sau alte locuri, unde sunt plaje sălbatice, neamenajate, s-a scos nisip pe vremuri, iar în gropile formate sunt vârtejuri periculoase.

Lacul Secu, posibil bântuit, face victime

Un alt loc numai bun de scăldat, din vestul țării, are și el o poveste sumbră. Este vorba despre Lacul Secu, din județul Caraș-Severin. Aparenta liniște a acestui lac artificial, realizat în anul 1963 pe râul Bârzava, în amonte de Reșița (10 km), pentru alimentarea cu apă a orașului, pe o suprafață de 105 hectare, ascunde ruinele unui cătun acoperit de ape între 1962 și 1963.

Lacul Secu
Lacul Secu

Se spune că cei care se avântă la scăldat în apele lacului se expun unui mare pericol. Asta mai ales datorită faptului că, sub apă, au rămas copaci sau resturi de construcții, dar și pentru că locul a fost martor multor tragedii.

Lacul Secu este cunoscut pentru faptul că, în timpul regimului comunist, mulți oameni care nu cunoșteau zona, dar care voiau să treacă Dunărea la sârbi, erau aduși aici de călăuze, noaptea, și trecuți apă dintr-o parte în alta. Călăuzele dispăreau iar cei care doreau să evadeze erau prinși de vameși și nu aveau parte de o soarte ușoară.

Urmăriți Impact.ro și pe