Ministrul Transporturilor, anunț important pentru bucureșteni! Când se va deschide metroul din Drumul Taberei

Rădulescu Valentin 10.04.2020, 13:03
Ministrul Transporturilor, anunț important pentru bucureșteni! Când se va deschide metroul din Drumul Taberei

Ministerul Transporturilor a făcut un anunț important cu privire la deschiderea stației de metrou din Drumul Taberei. Potrivit informațiilor, s-a fixat data de finalizare a proiectului mult așteptat de bucureșteni.

Ministrul Transporturilor, anunț important pentru bucureșteni!

Metroul Drumul Taberei-Eroilor se va finaliza în sfârșit. Anunțul a fost făcut de către Lucian Bode, care a precizat că a fixat termenul pentru finalizarea stației de metrou în luna iunie a acestui an, potrivit Mediafax. Totodată, ministerul va realiza testele dinamice, dar va și recepționa lucrările de la începutul lunii respective.

Fostul ministru, Răzvan Cuc, își asuma finalizarea lucrărilor la sfârșitul anului trecut, dar se pare că lucrările au avut o întârziere. Valoare totală a proiectului este de aproximativ 3,2 miliarde de lei, lucrările fiind executate de Asocierea Astaldi. Pentru inaugurarea stației de metrou din Drumul Taberei, Metrorex anunță că vor fi scoase mai multe trenuri din funcțiune. Astfel, în unele magistrale, trenurile vor fi într-un număr mai mic. Potrivit acestora, nu mai puțin de opt trenuri vor fi scoase din funcțiune pe tronsonul Râul Doamnei – Eroilor al Magistralei 5, pentru inaugurarea noii stații de metrou.

Ministrul Transporturilor, anunț important pentru bucureșteni! Când se va deschide metroul din Drumul Taberei
Ministrul Transporturilor, anunț important pentru bucureșteni! Când se va deschide metroul din Drumul Taberei

Călătorii vor aștepta cu un minut în plus

Pentru aceste planuri de inaugurare, călătorii de pe magistralele M1 și M3 vor aștepta cu un minut în plus sosirea metroului. La orele de vârf, timpul de așteptare va crește de la 5 la 6 minute și de la 9 la 10 minute, de la data de 1 iulie. Toate aceste detalii apar în proiectul de Ordin al ministrului Transportului, privind aprobarea de încheiere a Contractului de servicii publice de transport, conform Clubului Feroviar.

„S-a ținut cont de faptul ca pana la sfârșitul anului 2023 vor fi livrate cele 13 trenuri noi achiziționate pentru exploatarea pe Magistrala 5. Prin urmare, în anul 2024 cele 13 trenuri noi se vor utiliza pe Magistrala 5, iar trenurile tip BM utilizate pe această magistrală în perioada 2020-2023 vor reveni în parcul Magistralelor 1 și 3, acțiune care va crea posibilitatea aplicării graficelor de circulație prin care este prevazută scăderea intervalului de urmărire a trenurilor de la 6 minute la 5 minute (nota Club Feroviar – n.red.) în orele de vârf de trafic”, se arată în proiectul de act normativ.

Urmăriți Impact.ro și pe