Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu amenință pe toată lumea: ”Rusia se luptă nu doar cu Ucraina, ci cu întregul Occident”
După ce liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a vorbit miercuri dimineața despre ”mobilizarea parțială”, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu a declarat că este vorba despre 300.000 de rezerviști.
Cine sunt cei vizați de ”mobilizarea parțială”
„Dacă integritatea teritorială a țării noastre este amenințată, vom folosi toate mijloacele disponibile pentru a ne proteja poporul – aceasta nu este o cacealma. Rusia are o mulțime de arme pentru a răspunde”, și-a justificat Putin mobilizarea.
La rândul său, Serghei Șoigu a specificat că rezerviștii „vor trece printr-un program de instrucție militară înainte de a fi trimiși în Ucraina”. Mobilizarea parțială nu va lua în calcul studenții sau foștii recruți ai armatei ruse – care au făcut stagiul de armată obligatorie.
Militarii din rezervă cu experiență de luptă sau cu o specialitate de înregistrare militară vor intra sub mobilizare parțială, a mai spus el.
„Aceștia sunt cei care au grijă de serviciu, au o specialitate militară, adică specialitatea de care au nevoie astăzi forțele armate, au experiență de luptă. Și bineînțeles, vreau să anticipez imediat întrebările care pot apărea în legătură cu asta: nu este vorba despre nicio mobilizare, apeluri pentru studenți care studiază la universități, nu există nicio problemă”, a declarat Șoigu.
Potrivit acestuia, mobilizarea va afecta aproximativ 1% din totalul resurselor de mobilizare a țării.
În plus, Șoigu a ținut să afirme că, în acest moment, Rusia se luptă „nu doar cu Ucraina, ci cu întregul Occident”
Rusia a anunțat, oficial, pierderile înregistrate de armata
Pentru prima dată în Rusia s-a vorbit oficial și despre pierderile înregistrate de armata care luptă în Ucraina.
Astfel, Serghei Șoigu, a anunțat pierderile forțelor armate ruse în timpul unei operațiuni speciale. Potrivit acestuia, 5937 de soldați au murit în Ucraina, transmite Komersant.
„Peste 90% dintre răniți s-au întors la serviciu”, a clarificat Serghei Șoigu într-un interviu acordat postului de televiziune Rossiya 24 situație cu soldații ruși răniți. În același timp, nu a menționat numărul soldaților răniți.