Ministrul Mediului a luat pulsul plajelor de pe litoral. Avem plaje de dimensiuni impresionante, la fel ca în Miami, însă de noua întindere de nisip se vor putea bucura doar cei care își aduc cearșafurile de acasă. Pe multe zone din Mamaia și Mamaia -Nord unde în anii trecuți nu puteai vedea fundul mării și doar cei mai curajoși se aventurau, începând din acest sezon estival turiștii vor putea păși pe uscat – pe nisip fin adus tocmai din larg. Ministrul Mediului a venit ca să vada cu ochii lui lărgirea plajelor pe Litoral.
Zeci de hectare de plajă a câștigat România prin înisiparea zonelor unde eroziunea costieră facea ravagii anii trecuți. Acum întinderea de nisip este impresionantă: suprafețe vaste încep chiar de la mijlocul stațiunii Mamaia, acolo unde ministrul mediului a debarcat din mașină în sacou și în pantofi .
Plajele sunt garantate să reziste 50 de ani iar firma olandeză constructoare a calculat puterea vântului și a valurilor pe litoralul românesc, și a dublat plaja pe toata lungimea ei. În ficare punct din stațiune nisipul este dublu-lat față de cât era anul trecut. Panta de acces în mare a fost gândit puțin mai abrupt față de cum era în anii anteriori pentru ca valurile să aiba un obstacol greu de spart.
Chiar și asa, serviciul de salvamar va pune geamanduri până la 3o de metri în larg și va putea monitoriza ușor turiștii când înoată în mare. Cât despre celebrul legendar nisip al plajei din Mamaia, nu mai putem vorbi acum. Plajele au fost lărgite cu material absorbit de pe fundul mării, cu granulație mai mare față de ce știau turiștii până acum. Ministrul Mediului a vrut să vadă personal pe ce vor sta cearceafurile turiștilor din Mamaia.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]E o lucrare nefinalizata juridic. Recepția nu a avut loc iar aceasta promulgare necesită o atitudine constructivă din partea tuturor factorilor implicați. Administrarea se va face de constructor până la recepție și după de ABDL. Trebuie să asigurăm curățenia pe plajă. Vom asigura și serviciul de salvamar. Ceea ce se vede cu ochiul liber este că nisipul adus de mare e mai fin; sper că în timp să fie și nisipul de pe plajă mult mai fin.
Cu siguranță după lucrări lucrurile stau un pic diferit, dar speram în evoluția pozitivă a fenomenelor naturale, aici. După finalizarea lucrărilor și intabularea plajei noi, vom face un concurs de soluții urbanistice și arhitecturale pentru amenajarea acestei noi porțiuni. Va fi nevoie de un nou PUZ și amenajarea unei plaje moderne. Va fi nevoie de o abordare total diferită, a spus Tanczos Barna, ministru mediului.
În câțiva ani, turiștii vor găsi și în sudul litoralului plaje mai mari. După ce zone întregi din Constanța, Eforie Nord și Mamaia s-au extins cu peste 6o de hectare, urmează ca alte 22o de hectare să fie amenajate la malul mării. În total, investiția se ridică la peste 8oo de milioane de euro, cei mai mulți bani provenind de la Uniunea Europeană. Lucrările ar trebui să fie gata în 2o22.