O perspectivă destul de sumbră în privința locurilor de muncă ale viitorului ne-o semnalează, în urma unui studiu, Confederaţia Patronală Concordia. Întrucât ritmul transformării şi automatizării a fost intensificat în perioada pandemiei de COVID-19, progresul tehnologic va duce la transformarea sau dispariţia a milioane de locuri de muncă la nivel global.
A fost studiat impactul revoluţiei 4.0 asupra locurilor de muncă şi a abilităţilor din sectorul auto şi cel de petrol şi gaze în Romania.
Respectivul studiul prezintă ocupaţiile cele mai expuse riscului, abilităţile de care nu va mai fi nevoie în viitor, noile oportunităţi care se deschid şi ce poate facilita tranziţia spre slujbele viitorului.
Acesta semnalează că fiecare dintre cele două industrii are o serie de factori ce le influenţează schimbarea. Pentru industria auto, bateriile electrice şi mobilitatea hibrid, conectivitatea şi digitalizarea şi criza semiconductorilor sunt o parte dintre trendurile care generează transformarea modului în care se munceşte, iar pentru sectorul petrol şi gaze îmbătrânirea forţei de muncă, fluctuaţiile de preţuri şi decabornizarea sunt printre motivele principale.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Deşi destul de familiarizaţi cu importanţa în creştere a impactului tehnologic în industriile lor, angajaţii nu sunt pe deplin conştienţi de impactul acestuia la propriul loc de muncă. Aproape două treimi (64%) dintre angajaţi ştiu cât de importantă e tehnologia, dar doar 5% dintre lucrătorii intervievaţi au fost de acord că industriile lor ar putea avea nevoie de mai puţini angajaţi pentru a performa. Conform studiului, 6 din 10 angajaţi apreciază schimbării tehnologice ca fiind necesare şi că implementarea lor se face într-un ritm potrivit. Totuşi, mai mult de o treime (35%) simt că ritmul este prea rapid şi mai puţin de 10% (în principal în industria petrolului şi gazelor) cred că este cumva prea lent”, subliniază Confederaţia Patronală Concordia, conform Agerpres.

În ambele sectoare, conform studiului, va exista un declin al abilităţilor manuale, dar şi a celor legate de manipulare, prelucrarea datelor, raportare şi a celor care vizează activităţi repetitive. Competenţele cheie despre care se aşteaptă să aibă o importanţă mai mică în viitor în industria Auto sunt: acuitatea vizuală, comunicare, control precizie, atenţie selectivă, dexteritate manuală, rezistenţă şi monitorizare, iar cele mai afectate ar putea fi slujbele din departamentele de Logistică, Întreţinere şi Controlul Calităţii.
Cât despre industria de petrol şi gaze, abilităţile care vor avea o pondere din ce în ce mai mică sunt cele legate de ascultarea activă, coordonare, controlul calităţii, analiză, gândire critică şi persuasiune care vor genera schimbări în operaţiunile de suport şi administrative, în expediţie şi rafinărie.
Analiza calitativă a fost realizată prin intervievarea a 109 manageri din cele două industrii şi 1.713 angajaţi şi a relevat 96 de ocupaţii aflate în potenţial risc din cauza revoluţiei digitale, în cele patru companii care au participat.
Cercetarea a fost realizată cu asistenţa KPMG şi IPSOS şi face parte din proiectul „Renewed social dialogue for the new world of work. Job transitions & digitalization in two industrial sectors in CEE countries – Romania, Hungary, Slovakia. WorkTransitionCEE”, proiect cofinanţat de Uniunea Europeană.
Acesta reuneşte şase parteneri sociali reprezentativi din România, Ungaria şi Slovacia, atât sindicate, cât şi patronate, pentru a înţelege mai bine riscurile, provocările şi oportunităţile din industria 4.0 pentru tranziţia muncii în Central şi Europa de Est.