Mihaela Rădulescu, dezvăluiri despre cele trei căsnicii eşuate. „La una dintre ele puteam lăsa mai mult de la mine”

Andreea Bisinicu 20.01.2021, 11:46
Mihaela Rădulescu, dezvăluiri despre cele trei căsnicii eşuate. „La una dintre ele puteam lăsa mai mult de la mine”

Mihaela Rădulescu, dezvăluiri despre cele trei căsnicii eşuate. „La una dintre ele puteam lăsa mai mult de la mine”. Ce spune diva de la Monaco despre relațiile sale anterioare și de ce nu au mers mariajele frumoasei brunete. Prezentatoarea de la Ferma a vorbit despre motivele pentru care a ajuns de trei ori, în fața notarului, pentru a semna actele de divorț.

Mihaela Rădulescu, dezvăluiri despre cele trei căsnicii eşuate

E frumoasă, e inteligentă, are priză la public și este una dintre cele mai mari vedete ale televiziunii românești. Mihaela Rădulescu a avut o viață scrisă, parcă, de cel mai iscusit scenarist de film. După trei căsnicii ratate, cele cu Bogdan Rădulescu, Ștefan Bănică și Elan Schwartzenberg, cea mai mare bucurie a frumoasei brunete este fiul ei, Ayan, care a împlinit vârsta de 15 ani. Se spune că in viață e bine să nu ai regrete, însă diva de la Monaco spune că ar fi putut face mai mult pentru fiecare dintre cele relații care i-au marcat viața sentimentală.

Femeie matură și puternică, Mihaela Rădulescu a înțeles că din orice experiență de viață ai ceva de învățat. Deși, în prezent, Mihaela Rădulescu este fericită alături de cascadorul Felix Baumgartner, alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste de câțiva ani, prezentatoarea de la Ferma de pe PRO TV se gândește că ar fi putut lupta mai mult pentru căsniciile sale, în special în cea cu Elan Schwartzenberg, tatăl fiului ei.

„Pot să dau vina, în ordine, pe muncă, pe mine, pe ei. Și tot nu vom ști adevărul. Dar știu că am învățat din toate și de la toți câte ceva bun. Privind la rece, o singură căsnicie m-a făcut să mă autoanalizez – ultima, cea cu tatăl copilului meu. Puteam să las mai mult de la mine, puteam mai mult, în general. În primul rând, de dragul puiului nostru. Dar, așa a fost să fie și nu pot decât să-i mulțumesc cerului că am făcut și crescut un copil grozav cu cel mai bun tată din lume pentru puiul nostru.”, a declarat Mihaela Rădulescu pentru viva.ro

Mihaela Radulescu si Felix Baumgartner formeaza unul dintre cele mai invidiate cupluri din showbizul romanesc
Mihaela Radulescu si Felix Baumgartner formeaza unul dintre cele mai invidiate cupluri din showbizul romanesc

Mihaela Rădulescu s-a sfătuit cu Dan Bittman despre relația ei cu Felix Baumgartner

Mihaela Rădulescu făcea furori printre reprezentanții sexului masculin încă de prin anii 90, când toți bărbații întorceau capul după ea, atunci când își făcea simțită prezența. Unul dintre domnii care nu i-au rezistat farmecelor divei de la Monaco a fost Dan Bittman. Unul dintre cei mai cuceritori bărbați ai Bucureștiului, solistul trupei Holograf a povestit, recent, într-un interviu despre idila pe care a trăit-o alături de frumoasa prezentatoare de la Ferma.

„Mihaela rupea inimi la vremea respectivă, nu era atât de tunată ca acum. Era mult mai naturală, mie asta mi-a și plăcut extrem de mult la ea, iar la vremea aia era o atletă. Ea făcuse multă gimnastică și arată cu totul altfel, creață, roșcată, îți sarea imediat în ochi. Foarte frumoasă, și atunci, și acum”, declara Dan Bittman pentru revista Playboy, acum mai mult timp.

Mai mult de atât, cei doi au trăit o poveste pasională de iubire, purtată de „ale tinereții valuri”. După ce s-au despărțit, Mihaela Rădulescu și Dan Bittman au rămas foarte buni prieteni, atât de apropiați încât diva s-ar fi consultat cu artistul în legătură cu relația ei cu Felix Baumgartner.

„Cu Mihaela a fost o nebunie. Cum e ea, aşa, energică, chiar a fost o coup de foudre (fr. dragoste la prima vedere). Vreme, viaţă, tinereţe, na, sunt ani de atunci. Mihaela m-a întrebat dacă să facă pasul sau nu cu Felix. Eu am fost de acord, dar i-am spus să nu uite că el, chiar dacă a sărit din stratosferă, eu am dus-o dincolo de nori” a declarat artistul acum mai mulți ani, pentru adevarul.ro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI