Nutriționistul Mihaela Bilic a venit cu niște sfaturi foarte utile, mai ales pentru perioada de pandemie cu care ne confruntăm cu toții. Specialista în alimentație sănătoasă a făcut mai multe recomandări pentru păstrarea sau chiar sporirea imunității.
Mihaela Bilic spune că alimentația contribuie major la imunitate, iar mâncarea este printre puținele elemente care ne mai dă o stare de bine și plăcere, în condițiile în care toată această distanțare fizică este nefirească și ne face rău în timp.
Printre preparatele care ne întăresc imunitatea, Mihaela Bilic a amintit de salata de pătrunjel, care li se servește în Franța chiar bolnavilor de coronavirus.
”Pătrunjelul este o plantă care are atât de mult fier, vitamina C și fibre cât nu au toate celelalte care sunt puse de obicei pe piedestal.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Haideți să mâncăm pătrunjelul cu snopul, nu cu frunza, pentru că bate și citricele, apropo de vitamina C, bate orice sursă de fibre, iar fierul, uitați-vă la el cât e de verde, bate spanacul. Mâncându-l crud, ai acolo toate vitaminele și mineralele nealterate”, a declarat Mihaela Bilic la Digi 24.
Vinul ajută și el imunitatea. Specialistul spune că bărbații pot bea două pahare de vin roșu pe zi, pe când femeile doar unul singur. Resveratrolul, un antioxidant conținut de vin, face minuni pentru imunitate, colesterol și ajută la degajarea vaselor de sânge a depunerilor de colesterol. Secretul este să nu se facă exces și consumul să fie constant.
Mihaela Bilic a mai dar un exemplu de aliment funcțional. Un măr, care la exterior poate părea un măr banal, dar care atunci când este tăiat pe jumătate are un aspect deosebit față de ce știam – are un miez roșu care spre inima fructului devine alb. Se numește Redlove. Acest măr are de aproape 25 de ori mai mulți antioxidanți decât un măr obișnuit.
Mihaela Bilic spune că niciun aliment simplu, care a făcut parte din alimentația noastră de secole, nu are cum să fie acuzat de nimic rău, dă asigurări nutriționista.
”Din ceapă ar trebui să facem salată. În sudul Italiei, așa se procedează. Ceapa, usturoiul, ardeiul iute dau nu numai gust, ci și sănătate, pentru că au și efect antibacterian, și antimicrobian și accelerează circulația. În usturoi, substanța activă este identică cu cea din Viagra”, a menționat dr. Bilic.