Cum ne putem crește, de fapt, imunitatea în sezonul rece. Greșeala pe care o fac mulți români. Avertismentul specialistului

Cum ne putem crește, de fapt, imunitatea în sezonul rece. Greșeala pe care o fac mulți români. Avertismentul specialistului
De ce dăm vina pe mâncare atunci când ne îmbolnăvim, în loc să ne întrebăm cât și cum am dormit? Vine sezonul rece și odată cu el anotimpul răcelii și al gripei, asta pe lângă păcătosul de Covid-19, care ne dă târcoale. Cum ne putem crește imunitatea în sezonul rece.

Cum ne creștem imunitatea în sezonul rece

Mihaela Bilic, doctor nutriționist, a publicat, pe pagina sa oficială de Facebook, câteva trucuri despre cum ne putem crește imunitatea în sezonul ploios și în cel al sărbătorilor, mai ales în plină pandemie de coronavirus.
Aceasta susține că lipsa somnului, stresul cronic și depresia sunt probleme serioase care ne afectează organismul, atât fizic cât și psihic, și au și ele un rol important în creșterea imunității. Pe lângă medicamente, ceaiuri, vitamine, nutriționistul recomandă odihnă de cel puțin șapte ore pe noapte.
Dr. nutriționist Mihaela Bilic ne spune cum să creștem imunitatea în sezonul rece

Dr. nutriționist Mihaela Bilic ne spune cum să creștem imunitatea în sezonul rece

„E adevărat, acizii grași omega 3, vitaminele antioxidante A și C, vitamina D, probioticele și mineralele pot avea un efect benefic. Însă înainte de a vă ameliora dieta, n-ar fi rău să vă întrebați cât și cum dormiți! Somnul de calitate (odihnitor și suficient ca durată) este de departe cel mai important factor de creștere a imunității. În somn corpul nostru se reface, prin intermediul somnului sistemul nervos este hrănit și tot în somn se face “curățenie” la capitolul celule moarte, îmbătrânite sau bolnave. Nu întâmplător dormim 30% din viața noastră fără somn nu putem funcționa și, surprinzător, este mai important decât hrana. Privarea de somn duce rapid la tulburări neurologice grave și chiar la moarte, deși de foame putem răbda săptămâni întregi!”, le-a transmis Mihalea Bilic următorilor săi

Somnul, cel mai bun remediu pentru organism

Potrivit spuselor doamnei doctor Mihaela Bilic, un somn de 7-9 ore pe noapte are efecte miraculoase asupra întregului organism, de la imunitate la digestie, metabolism, sistem nervos și endocrin.
„Un somn odihnitor ne protejează de obezitate și Alzheimer, crește puterea de concentrare și atenția performanțele fizice și rezistența la boli. Inclusiv în cazul copiilor s-a demonstrat că o oră de somn în plus dimineața (cu începerea școlii de la 9:00) ar fi un element pozitiv pentru randamentul lor de peste zi. Simțim cu toții că după o noapte nedormită, nu poți face mare lucru a doua zi. În somn ne încarcăm bateriile, iar pauza alimentară de 8-10 ore din timpul nopții permite organismului să ia o pauză de la digestie/metabolism, să se refacă și să se pregătească pentru ziua care urmează.
 Cum ne putem crește, de fapt, imunitatea în sezonul rece. Greșeala pe care o fac mulți români. Avertismentul specialistului

Cum ne putem crește, de fapt, imunitatea în sezonul rece. Greșeala pe care o fac mulți români. Avertismentul specialistului

Expertul în sănătate subliniază faptul că oamenii pot supraviețui mai mult fără alimente decât fără ore de odihnă, iar secretul pentru o viață sănătoasă este să găsim un echilibru între toate nevoile organismului, pentru a ne proteja în special în sezonul rece.
„Fără mâncare se poate, fără somn nu! Așa că dacă vă pasă cu adevărat de sănătate faceți din odihnă o prioritate și numărați oi până adormiți, în loc să fiți conectați permanent la noutățile de pe rețelele de socializare. Ecranele alungă somnul iar lipsa de somn scade imunitatea…. acum să vă văd cum rezolvați această dilemă!”, a concluzionat dr. Mihaela Bilic
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI