Mici greșeli geniale care au schimbat lumea. Cum a fost inventat cuptorul cu microunde

Este surprinzător că unele evenimente esențiale pentru omenire, cauzate de mici erori, la prima vedere fără importanță, s-au aflat sub semnul întâmplării. Însă, efectele lor au căpătat amplitudini uluitoare, devenind adevărate minuni, pe care nimeni nu și le-ar fi închipuit vreodată. Iată câteva dintre cele mai aparte.

Bomboanele lipicioase și invenția clasicului cuptorului cu microunde

Fascinat de scufundarea Titanicului, Percy Spencer a devenit om de știință. Angajat în Marina SUA, s-a specializat în radiotelegrafie. Munca acestui expert în tainele radarului din cel de-al Doilea Război Mondial i-a adus satisfacția prețului de utilitate publică acordat de marina militară menționată. Toate acestea fără să fi absolvit măcar liceul. La începutul anilor 1940, Spencer, care lucra la Raytheon, o companie de apărare căreia s-a alăturat în anii 1920, trecea într-o zi pe lângă echipamentele radar.

Băgându-și nepăsător mâna în buzunarul cămășii, a dat de o substanță lipicioasă. Aceasta provenea de la bomboanele de arahide cu care hrănea veverițele. Știind multe despre radar, a bănuit că undele magnetron sunt responsabile de topirea dulciurilor, dar nu era sigur. Apoi, a pus o pungă cu boabe de porumb în fața mașinii și s-au spart imediat. A repetat experimentul cu un ou crud, care, pur și simplu a explodat. Spencer și-a perfecționat descoperirea. Apoi a trecut la comercializarea dispozitivului creat către companii aeriene, căi ferate, restaurante și nave de croazieră sub numele de „Radarange”. Era strămoșul cuptorului cu microunde. Avea 1,80 m înălțime și aproape 350 kg. Anul de naștere, 1947. Costa atunci 4.000 de dolari.

Nuca de cocos care i-a salvat viața lui JFK

Pe 2 august 1943, o noapte înnorată se așternuse peste Pacificul de Sud pentru locotenentul de marină John F. Kennedy, în vârstă de 26 de ani. El patrula în jurul Insulelor Solomon împreună cu membrii echipajului, când un distrugător japonez a ieșit din ceață și a lovit mica lor navă. O minge uriașă de foc a luminat cerul. Doi membri ai echipajului au murit înecați. Kennedy și cei 10 supraviețuitori au fost nevoiți să înoate până la cea mai apropiată insulă. Cândva membru al echipei de înot de la Universitatea Harvard, Kennedy a reușit să-și salveze un camarad rănit ducându-l cu dinții timp de cinci ore prin apele pline de rechini. Au ajuns pe Insula Plum Pudding, mai târziu redenumită „Insula Kennedy”, unde bărbații au supraviețuit hrănindu-se cu nuci de cocos.

Câteva zile mai târziu, supraviețuitorii le-au făcut semn unor băștinași care treceau cu o canoe, cerându-le să transmită un mesaj forțelor aliate. Scrisul era gravat pe coaja unei nuci de cocos: „Insula NAURO… comandant…nativul cunoaște poziția…poate conduce acolo…11 supraviețuitori…avem nevoie de barcă…KENNEDY”. Nuca de cocos a ajuns la destinație, iar bărbații au fost salvați. Ani mai târziu, judecătorul Ernest W. Gibson Jr., care fusese colonel în Pacificul de Sud în timpul războiului, i-a oferit noului președinte ales, Kennedy, un cadou original: nuca de cocos pe care fusese gravat mesajul. JFK a învelit-o în plastic și a folosit-o ca tampon pentru cerneală în timpul mandatului său. Acum este expusă permanent la Biblioteca și Muzeul „John F. Kennedy” din Boston.

Impact.ro

Imagine BOMBĂ cu Carmen Iohannis în costum de baie! Nimeni nu a mai văzut-o AȘA

Impact.ro

FEMEIA cu care s-a iubit Florin Piersic în ultimii ani. A ținut-o ascunsă, dar pozele...

Pledoaria unui avocat care a zguduit procesul secolului

Toate elementele erau aranjate ca acest proces să devină unul exemplar chiar înainte ca suspectul să-și parcheze Ford Bronco-ul alb în Los Angeles-ul unei fierbinți noapte de vară a anului 1994. O.J. Simpson- legendă a fotbalului și actor ocazional la Hollywood- fusese acuzat că și-a ucis soția Nicole Brown Simpson. Dovezile împotriva lui O.J. au fost copleșitoare, inclusiv prezența petelor de sânge din mașină și de pe mănușa găsită lângă cadavru. Folosirea probelor ADN urma să fie prezentată în timpul procesului și nu era deloc în avantajul acuzatului. La fel ca mărturia unui anume Kato Kaelin.

Echipa de avocați a avut multe cărți în mână. Procesul se deschisese la doar câțiva ani după revoltele din Los Angeles, iar polarizarea rasială din oraș era evidentă. Avocații încercau să arate că Mark Fuhrman, unul dintre ofițerii de poliție din Los Angeles care investigase cazul, avea reputația unor comentarii rasiste. Mulți observatori erau încă convinși că acuzatul va fi găsit vinovat. La un moment dat, procurorul i-a cerut să-și pună mănușa găsită la locul faptei. Imaginea lui O.J. Simpson încercând să-și strecoare mâna de mari dimensiuni printre degetele strânse ale mănușii de piele rămâne un moment definitoriu al procesului, la fel ca și concluzia, acum istorică, a avocatului apărării Johnnie Cochran: „Dacă nu-și poate pune mănușa, este o achitare”. Juriul i-a dat dreptate.

Laboratorul dezordonat din spatele unui leac miraculos

În vara anului 1928, grăbit să plece în vacanță, medicul scoțian Alexander Fleming a lăsat o mulțime de vase murdare în chiuveta sa din laborator. Când se întoarce câteva săptămâni mai târziu, dr. Fleming descoperă un lucru interesant în murdăria chiuvetei: unul dintre vasele Petri era pătat cu bacteria. Mai puțin în cazul formării mucegaiului. Nu era nimic în jur, de parcă zona ar fi protejată de o barieră invizibilă. Aruncând o privire mai atentă asupra fenomenului, el descoperă că mucegaiul, care aparține unei forme rare de Penicillium notatum, a secretat un lichid care a ucis mai multe lanțuri de bacterii letale. Alexander Fleming își publică descoperirea remarcabilă, ce a trecut aproape neobservată.

Ani mai târziu, Howard Walter Florey, un patolog australian, a dat întâmplător de articolul lui Fleming în timp ce răsfoia vechile reviste medicale. Împreună cu biochimistul Ernst Boris Chain au explorat efectele terapeutice ale fluidului secretat de mucegai, iar în 1941 au colectat suficientă penicilină pentru a o administra primului lor subiect uman. Era un polițist în vârstă de 43 de ani care contractase o infecție bacteriană foarte gravă după ce a fost infectat în urma unei zgârieturi provocate de spinii trandafirilor din grădina sa.

Rezultatele au fost spectaculoase. Febra pacientului a dispărut si i-a revenit pofta de mâncare. Penicilina folosită în tratamentul respectiv a fost calificată drept medicament-minune. Din nefericire, din lipsă de rezerve asigurate, infecția agentului a reizbucnit, astfel încât a decedat. Dr. Fleming avea să împartă Premiul Nobel cu profesorii Florey și Chain pentru munca lor asupra asiduă a acestui remediu miraculos.

„Nu mă așteptam să revoluționez medicina prin descoperirea primului antibiotic”, mărturisea cu umilință celebrul bacteriolog, „dar trebuie să crezi că aceasta este realitatea”.

Un câine oferă o invenție remarcabilă

Inginerul elvețian George de Mestral a fost un inventator înnăscut. Considerând natura cel mai mare inovator de pe planetă, a rămas atent la toate fenomenele pe care știința le putea imita. Aici intervine indicatorul său credincios, un câine. Întorcându-se de la o plimbare lungă în Alpi, de Mestral constată că pantalonii lui și părul câinelui sunt acoperite cu fructe de brusture. El pune una sub microscop și constată că țepii se termină în „cârlige” minuscule care se prind în majoritatea țesăturilor și a blănii animalelor.

De Mestral, care nu era pasionat de fermoare, va petrece următorii 10 ani încercând să reproducă atracția irezistibilă a brusturelui pentru patrupedul său tovarăș de plimbare. După nenumărate încercări, de Mestral a identificat materialul potrivit pentru invenția sa: nailonul. Suficient de puternic pentru a reține cârligele și suficient de flexibil pentru a putea fi desfășurat atunci când sunt trase. Cererea sa a fost depusă în 1952 la organismul mondial al invențiilor. Va obține brevetul trei ani mai târziu. El și-a numit invenția „velcro”, ceea ce se traduce printr-un mantou de „catifea” și „cârlig”.

(sursa: selection.ca)