Metoda la care a apelat Paris Hilton pentru a deveni mamă. Vedeta a anunțat nașterea primului ei copil

Badea Violeta 25.01.2023, 13:33

Prima lună a anului 2023 aduce vești extraordinare pentru fanii unei vedete internaționale. Paris Hilton a anunțat nașterea primul său copil, iar totul s-a întâmplat în mare secret. Proaspătă mămică a dat vestea cea mare pe o rețea socială, unde a publicat și o fotografie cu mânuța bebelușului. Iată metoda la care a apelat moștenitoarea hotelurilor Hilton pentru a deveni mamă la 41 de ani!

Paris Hilton a devenit mamă

Paris Hilton și-a pus o dorință pentru anul 2023 și aceasta s-a îndeplinit deja. Vedeta internațională tocmai a devenit mamă alături de soțul ei, omul de afaceri Carter Reum, o veste fericită pe care a împărtășit-o cu toți cei care o urmăresc în mediul online.

„Ești deja iubit dincolo de cuvinte”, a scris Paris Hilton în dreptul fotografiei în care apare ținându-și copilul de mână.

Băiețelul, după cum a confirmat People, s-a născut prin intermediul unei mame surogat, iar cuplul nu poate fi mai fericit. „Întotdeauna a fost visul meu să fiu mamă și sunt atât de fericită că eu și Carter ne-am găsit unul pe celălalt”, a declarat vedeta pentru aceeași sursă.

„Suntem atât de entuziasmați să începem o viață nouă împreună și inimile noastre explodează de dragoste pentru copilul nostru”, a mai adăugat ea.

Citește și Alina Pușcău, manechinul de la Victoria’s Secret care vine la Ferma de la Pro TV. E prietenă cu Paris Hilton și s-a iubit cu un actor celebru!

Paris Hilton a dat marea veste pe Instagram
Paris Hilton a dat marea veste pe Instagram

Paris Hilton a vorbit despre problemele de fertilitate

Vedeta, care va împlini 42 de ani pe data de 17 februarie, nu și-a ascuns niciodată problemele de fertilitate. De fapt, în 2020, în plină pandemie, a decis să-și înghețe ovulele pentru a deveni mamă în viitor.

„Am început tratamentul și l-am făcut timp de câteva luni deoarece lumea s-a închis. Am știut că vrem să ne întemeiem o familie și m-am gândit că este momentul perfect. De obicei sunt în avion 250 de zile pe an”, aspus atunci Paris pentru sursa menționată mai sus.

Paris Hilton și Carter Reum s-au logodit în luna februarie a anului 202. Ulterior, în noiembrie 2022, cei doi și-au unit destinele, iar petrecerea lor de nuntă a durat nu mai puțin de trei zile.

Citește și Motivul pentru care Paris Hilton nu mai vine la Craiova. Explicația dată de Lia Olguța Vasilescu!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...