Mesajul nemilos pe care Laurențiu Reghecampf l-a primit din familie după ce a anunțat divorțul. “Ai murit”. Ce a urmat

Badea Violeta 11.10.2021, 11:32

Laurențiu Reghecampf Jr, fiul Anamariei Prodan, a reacționat dur la adresa tatălui său după ce a aflat că acesta a depus actele de divorț. Bebeto a postat un mesaj nemilos pe Instagram. Iată ce a urmat.

Bebeto, mesaj nemilos pentru tatăl său

După ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că a depus actele de divorț, Bebeto i-a transmis câteva cuvinte dure tatălui său, Laurențiu Reghecampf. Tânărul a publicat o fotografie pe Instagram alături de părintele său, iar descrierea din dreptul acesteia i-a lăsat mască pe toți urmăritorii săi din mediul online.

„🖤ai murit pt mine 😔forever!

@anamariaprodanreghecampf @rbccadp @sarahh”, a scris Bebeto pe rețeaua de socializare.

La scurt timp, Anamaria Prodan a reacționat și l-a sfătuit pe băiat să-și iubească și să-și înțelagă tatăl, fiindcă acesta se află într-un moment greu al vieții. De asemenea, impresara l-a asigurat pe Bebeto că Laurențiu Reghecampf își va da seama că greșește, iar puterea și dragostea îi vor ajuta să rămână o familie unită.

„Mami ..❤️tati este intr un moment greu al vieții. Trebuie sa l iubim ! Familia, loialitatea, respect ,onoare! Apără-l! TU, ești EL ! NOI suntem EL! FII Puternic BĂIATUL MEU SUPERB SI DEȘTEPT ! Cum sunt si surorile tale! Si, iubește-l !!

Tu esti EL ! Nu uita niciodată !CÂNDVA VA ÎNȚELEGE !!!Du-te si caută in el numai lucrurile bune! El este si va rămâne Eroul vieții tale! Pt noi el va rămâne SOARELE NOSTRU ! DUMNEZEU ÎL VA AJUTA SA SI VADĂ GREȘELILE ! EL ESTE MINUNEA FAMILIEI NOASTRE ! Mami !!!CÂINII LATRĂ ,URSUL TRECE! Declarațiile acestea nu il reprezintă !!

Undeva TATI S A PIERDUT. ..INTR O LUME URÂTA TARE ! Care nu îl reprezintă ! Dar tu lupta Pt tati si nu îți încarcă sufletul cu ura ,caci tatal tău nu stie ce îți face. Puterea si dragostea ta îl vor ajuta! Mama o sa fie in spatele lui si in spatele vostru mereu ! ❤️Va iubește mami fără Marginele! Înconjurați l pe tati cu dragoste ! ❤️”, a fost reacția Anamariei Prodan la postarea fiului ei, Bebeto.

Laurentiu Reghecampf, Anamaria Prodan si Bebeto
Laurentiu Reghecampf, Anamaria Prodan si Bebeto

Ce a urmat

În urmă cu câteva minute, Bebeto a șters postarea respectivă, iar la secțiunea de story a explicat că cineva i-a spart contul de Instagram. Fiul Anamariei Prodan a dat de înțeles că nu el este cel care a publicat mesajul respectiv.

Totuși, impresara a fost contactată de cei de la Prosport și a recunoscut că unul dintre copii este extrem de afectat de informațiile care au apărut în presă. De asemenea, vedeta a anunțat că nu va mai comenta nimic legat de familia sa și că cei care vor vorbi despre acest subiect vor fi cei care o reprezintă, mai exact avocatul Don Schiller și Dan Shomon.

„Avocatul meu este Don Schiller, iar omul care stă lângă mine secundă de secundă se numește Dan Shomon! El se ocupă de tot ce ține de imaginea și de deciziile mele! Cu el mă sfătuiesc mereu și nu iau nici o hotărâre până nu aud părerea lui! De astăzi nu am să mai vorbesc cu absolut nimeni!

De tot ce am nevoie se va ocupa avocatul meu Don Schiller. Consultantul meu în luarea oricărei decizii legate de imagine, familie, meserie este Dan Shomon. Prioritatea mea numărul 1 sunt copiii mei și voi face tot ce îmi stă în putință să-i țin departe de această mizerie! Copiii mei sunt afectați psihic, iar eu sunt obligată să iau măsuri în acest sens”, a declarat Anamaria Prodan pentru sursa de mai sus.