Mario Mutu, imagine controversată pe internet. Cum apare fiul lui Adrian Mutu şi al Alexandrei Dinu

Andrei Cezar, Gabriel Peneș 22.07.2021, 11:26

”Așa tată, așa fiu”, spune o vorbă din popor, care relevă concis asemănarea dintre părinte și copil. Pare să li se potrivească întocmai fostului jucător al naționalei, Adrian Mutu și fiului său, Mario. Băiatul cel mare al ”Briliantului” îi calcă pe urme tatălui său, însă nu din punct de vedere fotbalistic, ceea ce ar fi fost minunat, ci mai degrabă prin prisma unor ”obiceiuri” mai puțin sănătoase, dar foarte tentante.

Mario Mutu, imagine controversată pe internet. Cum apare fiul lui Adrian Mutu şi al Alexandrei Dinu

Mario Mutu este primul copil al lui Adrian Mutu pe care îl are din prima căsnicie cu Alexandra Dinu. Cei doi s-au căsătorit în 2001, iar nași de cununie le-au fost Gică Hagi și soția sa, Marilena. Doi ani mai târziu, Adrian și Alexandra Mutu au divorțat, iar Mario a rămas alături de mama ei. Băiatul nu a rupt însă legăturile cu tatăl său.

Mario Mutu va împlini în luna septembrie 19 ani. Fiul ”Briliantului” nu i-a moștenit talentul și pasiunea pentru fotbal, însă putem spune că seamănă cu celebrul său tată dintr-un anumit punct de vedere. Are mai mult înclinații spre plăcerile vieții și spre tatuaje.

Cu pacehtul de țigări pe masă, o cupă de șampanie în mână și mânecile cămășii suflecate astfel încât să se vadă noul tatuaj, Mario Mutu se bucură de ziele toride de vară pe un yacht. El a imortalizat momentul și l-a postat pe Instagram, alături de un mesaj mai mult sau mai puțin filosofic.

Mi-au spus să aleg dacă nu vreau să fiu ales.”, a scris fiul lui Adrian Mutu în dreptul ultimei fotografii postate pe Instagram.

Mario Mutu a locuit o bună perioadă în Italia, dar s-a mutat recent în București , după ce mama sa, Alexandra Dinu, a acceptat rolul de jurat într-o emisiune de divertisment.

Mario Mutu, imagine controversata pe internet
Mario Mutu, imagine controversata pe internet

Adrian Mutu, 4 copii din 3 căsnicii

Amorez incurabil, ”Briliantul” va rămâne în paginile istoriei mondene pentru relațiile pe care le-a avut cu mai multe femei frumoase de-a lungul anilor cât a strălucit ca fotbalist. În afară de relațiile pasagere, Adrian Mutu are ”la activ” trei căsnicii. Prima dintre ele, cu Alexandra Dinu. Nuntă pe care cei doi au făcut-o în 2001, iar ca nași i-au avut pe Gică și Marilena Hagi. Din rodul dragostei celor doi a rezultat Mario, fiul cel mare al fostului ”decar” al naționalei.

După doi ani, Adrian și Alexandra s-au despărțit, iar fiul lor a rămas cu mama sa.

Cel supranumit ”Cel mai bun jucător al Fiorentinei în ultimii 20 de ani” și-a refăcut viața alături de modelul dominican Consuelo Matos Gomez. S-au cununat în 2005, naș fiindu-le celebrul interlop Nicu Gheară. Au doi copii împreună: Adriana, născută în anul 2006, și Maya Vega, născută în 2008. Au divorțat după șapte ani, iar cele două fete au rămas, de asemenea, în grija mamei lor.

Ulterior, pe 1 ianuarie 2016, Adrian Mutu și Sandra Bachi – fostă câștigătoare a concursului ”Miss România” – și-au unit destinele în Cuba. Cei doi au împreună un băiețel, pe Thiago, în vârstă de 4 ani.

Urmăriți Impact.ro și pe